More


    În căutarea fericirii

    =

    Foto-1-Liceu-forestier

    Un nou proiect Erasmus+ se desfăşoară la Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuşi” din Satu Mare, proiect în care acest liceu este partener alături de alte şcoli din Germania, Olanda şi Turcia. Proiectul face parte din acţiunea cheie KA2, parteneriate între şcoli, şi este finanţat din fonduri europene, derulându-se în anii şcolari 2016-2017, 2017-2018.

    Denumirea acestui proiect este “The Pursuit of Happiness”, în traducere din limba engleză însemnând: “În căutarea fericirii”. Acţiunea programului este aceea de colaborare la nivel internaţional în domeniile inovaţiei şi schimbului de bune practici. De fapt, este vorba de metode şi mijloace, care au ca scop fericirea şi bunăstarea elevilor în cadrul şcolii. Echipele din cadrul proiectului îşi propun să descopere ce i-ar determina pe elevi să vină la şcoală cu mai multă plăcere şi să vadă şcoala nu ca pe o corvoadă, ci ca pe un loc unde ei să se simtă bine, în siguranţă, acceptaţi aşa cum sunt, pentru a descoperi în profunzime acea motivaţie intrinsecă de a învăţa şi de a evolua.

    Prima întâlnire transnaţională din cadrul acestui proiect a avut loc în perioada 16-20 ianuarie 2017 în Turcia, oraşul Kayseri, localitatea Pinarbasi, iar Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuşi” a fost reprezentat de: prof. Ghirasim Alina, prof. Cuha Virgil, prof. Tinca Maria şi prof. Muszka Erika.

    După prezentarea şcolii de către domnii directori şi echipa de proiect din Turcia, profesorii-parteneri au avut privilegiul să asiste la câteva lecţii demonstrative, la clase de niveluri diferite şi la diverse discipline. Apoi au avut loc şedinţe de lucru şi discuţii concrete pe baza proiectului, s-au stabilit perioadele celorlalte mobilităţi, şi s-au împărţit sarcinile de lucru ce vor reveni fiecărei ţări partenere.

    Foto-2-Liceu-forestier

    În următoarele două zile, petrecute în Turcia, toţi cei prezenţi şi-au îmbogăţit universul cultural după ce au asistat şi-au participat la o seară turcescă tradiţională, cu toate aspectele ei, iar, în final, au vizitat minunata regiune Cappadocia. În toate acţiunile înteprinse şi organizate de către partenerii turci s-a remarcat un entuziasm şi o implicare sinceră.

    Proiectul va fi finalizat prin mai multe mijloace, printre care enumerăm: Calendarul elevului fericit, logo-ul proiectului, un site cu denumirea “În căutarea fericirii”, o broşură, etc.

    Dumitru Ţimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img