More

    Microbuz din Satu Mare, implicat într-un grav accident în Ungaria

    accident

    Un grav accident de circulație, soldat cu rănirea a zeci de persoane, a avut loc în data de 13 ianuarie pe autostrada M3 din Ungaria. Șoferul unui microbuz din Satu Mare, plin ochi cu călători, ce se îndrepta spre aeroportul din Budapesta, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, pierde controlul volanului și se izbește de parapeții de protecție de mai multe ori. În urma impactului, o parte dintre călători au fost aruncați din microbuz, ajungând pe asfaltul autostrăzii.

    Potrivit martorilor la eveniment, toți cei care se aflau în acel moment în microbuz au fost răniți, unii chiar foarte grav. Două femei au fost internate la un spital din Budapesta, iar o altă persoană nu se poate ridica nici acum din pat, iar alte persoane au fost internate ulterior în diferite spitale.

    Călătorii care se aflau în acel moment în microbuz s-au arătat foarte nemulțumiți atât de șoferii firmei de trasport cât și de atitudinea patronului acesteia. Contactat telefonic la scurt timp după producerea accidentului, patronul firmei a spus că vinovați sunt călătorii care i-ar fi cerut șoferului să conducă mai repede pentru a ajunge la aeroport. Apoi nu ar mai fi răspuns la telefon.

    După trei ore de stat în frig, la locul producerii accidentului apare un alt microbuz, al aceleiași firme, care-i preia pe călători. Însă și șoferul acesteia, în loc să fie atent la drum, ar fi vorbit aproape tot timpul la telefon.

    ”Vreau să atrag atenția tuturor celor care își aleg să iasă din țară cu mijloace de transport rutier să fie extrem de atenți ce companii aleg. Mai ales firma respectivă se comportă deseori cu clienții, care își dau încrederea, ca și cu animalele. Este de necrezut nesimțirea patronului companiei care refuză să dea față cu oamenii care au avut de suferit și care cer daune. Este de necrezut și competența și profesionalismul șoferilor inconstienți. Doar un miracol i-a salvat pe toți”, relatează o sătmăreancă, pasageră în acel microbuz.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE