More


    Mihai Eminescu, între Satu Mare și Maramureș , pentru totdeauna

    =

    padure eminescu

    Cu 78 de ani în urmă avea să se întrupeze, prin puterea naturii, sufletul luceafărului poeziei românești în județul Satu Mare. La împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu a luat naștere cel mai mare monument consacrat celui care a oferit grație poeziei românești.

    padure eminescu1

    În primăvara anului 1939, ostașii Diviziei 20 a Infanteriei din Târgu Mureș, 20.000 la număr, sub conducerea generalului Georgescu Pion, au plantat 10.000 de brăduți pe Dealul Comja, din orașul Seini. Povestea devine fermecătoare din momentul în care aflăm că brazii au fost plantați în forma numelui celui care a provocat atâtea tresăriri în sufletele românești, Mihai Eminescu. Generalul Pion, căci sub comanda lui s-a înfăptuit acest monument, a lăsat în urma sa, pe lângă umbra de curaj și putere, amintirea unui brav general cu gingașe trăiri. Poate pentru a demonstra că legătura dintre români și esența valorii românești trece peste orice barieră, numele ”Eminescu” a fost plantat în așa fel încât să se întindă pe suprafața a două județe, respectiv Satu Mare și Maramureș. Astfel că, ”Emin”, prima parte, este inscripționată în județul Satu Mare, iar cea de-a doua, ”escu”, în județul Maramureș. Distanța dintre litere este de 4 mm, mărimea unei litere este de 24/12, lungimea este de 116 m, iar lățimea de 32 m.
    În timpul celui de-al doilea Război Mondial brazii au ars, dar puterea naturii și-a făcut simțită prezența. Primele litere din inscripția ”Eminescu” au fost replantate, însă ultimele litere au crescut din nou în mod uimitor.

    În locul în care Eminescu încă mai trăiește prin miracolul naturii, în vârful dealului Comja, panorama este extraordinară, concentrând într-un singur tablou imagini din două județe și două țări. În spatele frumuseții Țării Oașului cu usurință pot fi admirați Carpații din Ucraina, iar spre nord-vest Vârful Pietroasa și Muntele mic. La nord-vest Piatra Bixadului, Piatra Vâscului și Barajul Călinești Oaș formează, de asemenea, un peisaj demn de admirat. Cel mai clar, însă, se pot vedea satele Boinești, Bixad, Racșa, Orașul Nou și orașul Negrești Oaș.

    Turiști din întreaga țară urcă Dealul Comja în fiecare an, păstrând vie amintirea scriitorului prin cântece și recitări. Traseul către monument începe din centrul orașului Seini, pe șoseaua care duce către Negrești Oaș, după care un indicator face cunoscut drumul către Vârful Comja. Turiștii pot merge cu mașina pe firul râului Seinel până când se termină lanțul de case, iar apoi se merge pe jos până la monument.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img