More


    O nouă primire dulce pentru Mani Gyenes

    - Advertisement -

    mani1

    Motociclistul Emanuel Gyenes a fost primit joi de colegii de la firma Autonet din Satu Mare cu aplauze și tort, fiind felicitat pentru că a reușit și în acest an să încheie cu bine Raliul Dakar.

    Sportivul a fost așteptat de conducerea societății, care l-a felicitat, după care Emanuel Gyenes a primit un tort, pe care l-a împărțit cu colegii de muncă.

    “Deși anul acesta nu a fost totul chiar așa cum mi-am propus, acum am venit doar cu o medalie de ‘finisher’. Dacă mă înscriam și anul acesta la clasa maraton, câștigam acea clasă, dar am decis să merg la clasa super producție să pot să îmbunătățesc motocicleta și să încerc să fac o clasare mai bună în clasamentul general, ceea ce probabil că aș fi reușit dacă nu aș fi făcut acea greșeală în ziua când am trecut din Argentina în Bolivia, dar și așa sunt mulțumit de rezultat. A doua săptămână a fost un concurs de recuperare pentru mine în clasament. După ce am primit acea oră de penalizare am fost retrogradat până pe poziția 29 și sincer am crezut că nu o să mai am posibilitatea să intru în top 20. Am tras foarte tare, chiar au fost și momente când am și riscat și am reușit să ajung până pe poziția 17”, a spus Emanuel Gyenes.

    Mani le-a mărturisit colegilor că această ediție nu a fost tocmai cea mai bună, fiindcă două probe au fost anulate și a fost mult noroi, în condițiile în care Dakarul se dorește a fi o competiție de deșert.

    mani

    “Nu a fost cel mai bun Dakar în privința organizării. Organizatorii au vrut să ne ducă neapărat în La Paz, capitala Boliviei, dar cum a fost foarte multă ploaie, drumul până în La Paz și înapoi, aproape 2.000 de km, am fost nevoiți să îl facem pe asfalt, și asta multora dintre motocicliști nu le-a plăcut. Cei din mașini nu cred că simt acea schimbare de vreme și acel frig. Ei nu au probleme, dar noi pe motocicletă, să mergi în ploaie, la 3 grade, sute de km, nu este chiar plăcut, fiind la înălțime mare, la 3.000 — 4.000 m, unde este foarte frig. Când am ajuns înapoi în Argentina, de pe o zi pe alta am ajuns la 43 de grade. Acolo deja și motocicleta s-a comportat mai bine”, a mai spus Gyenes.

    Mani a avut parte şi de momente mai puţin pliante în America de Sud. A avut o zi în care în doar 30 km a picat de două ori de pe motocicletă. O dată chiar în cap. “ Mi-am dat seama că nu e ziua mea şi nu am mai forţat.” a povestit Gyenes .

    Interesant e că dacă nu ar fi avut acea penalizare , sătmăreanul ar fi terminat pe locul 15. Oricum, Mani a demonstrat încă o dată că rămâne unul dintre cei mai valoroşi piloţi privaţi din lume.

    Cât despre sezonul 2017, urmează competiţiile tradiţionale, Red Bull Romaniacs, Six Days din Franţa, Campionatele de enduro şi endurocross din Ungaria şi poate etape din Campionatul Mondial de Rally Raid.

    mani2

    Cât despre Dakar 2018….cu siguranţă dacă va fi sănătos, Mani va fi la start.

    Pilotul român Emanuel Gyenes (KTM) s-a clasat pe locul 17 în secțiunea moto a Raliului Dakar, ediția 2017, el terminând la 03 h 48 min 36 sec de învingător, cu o penalizare de o oră. Detalii despre participarea lui Mani Gyenes la Dakar 2017, luni seara de la ora 20,45 în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.

    Florin Mureşan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img