More



    Prima ninsoare mai serioasă, primele probleme la Satu Mare

    iarna2

    Prima ninsoare mai serioasă la Satu Mare a adus cu sine și primele probleme cu deszăpezirea străzilor din oraș. Drumarii au reușit cu greu să curețe artele principale ale orașului, folosindu-se din plin și de materialul antiderapant, în timp ce străzile secundare, mai ales cele din cartiere au rămas neatinse.

    Iarna ne-a surprins
    Deși ninsorile de ieri au fost anunțate cu mai multe zile în urmă, se pare că iarna ne-a surprins din nou, atât pe noi, cât și pe autorități. A început să ningă abundent încă de la ora 7.00 dimineaţa.

    Pe drumuri s-a așternut un strat destul de gros de zăpadă, motiv pentru care s-a circulat foarte greu pe toate arterele din municipiu și, cel puțin până la ora 9.00, nu a putut fi văzut niciun utilaj de deszăpezire prin Satu Mare.

    Arterele principale, curățate
    Arterele principale din municipiul Satu Mare au fost, cât de cât, curățate, în cele din urmă, ieri, până la ora 12.00. Utilajele au intervenit pe poduri, pe străzile adiacente acestora, pe străzile mai importante din cartiere. Cu toate acestea, s-a circulat greu, în condiții de iarnă.

    În schimb, pe străzile secundare nu s-a intervenit nici măcar cu material antiderapant. Pe unele dintre acestea, zăpada s-a bătătorit sub roțile mașinilor și s-a format un strat subțire de polei. Pe aceste străzi din municipiu s-a circulat foarte anevoios.

    Încă două zile de ninsori
    Ieri după-amiază a continuat să ningă, făcând și mai grea misunea drumarilor de a curăța arterele din Satu Mare. Lucrurile devin și mai complicate deoarece meteorologii anunță că ninsorile vor ține cel puțin două zile la Satu Mare. Și va ninge abundent. Rămâne de văzut cum se vor descurca autoritățile locale în aceste condiții, însă cu siguranță nu va fi deloc ușor.

    Ioana Simion

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE