More


    Sătmăreanul Marius Onuc şi-a cerut iubita în căsătorie

    =

    onuc

    Matinalii ProFM s-au întors din vacanţă luni, 9 ianuarie. Nu au venit cu mâna goală, ci cu o mulţime de poveşti. Sătmăreanul nostru, Marius Onuc s-a întors cu un nou statut. Da, se aşază la casa lui. E pe cale să spună adio burlăciei, dar nu oricum. Iar cererea în căsătorie a fost una cu multe peripeţii. Pe care, normal le-a povestit cum altfel decât în direct la radio…Iar noi i-am preluat povestea pentru cei de acasă de la Satu Mare.

    Nici de Crăciun, nici de Revelion
    Marius Onuc s-a pregătit mult timp pentru marele moment, dar bineînţeles că i-a căzut prompterul şi a trebuit să improvizeze. Aşadar, iată cum a decurs întreaga cerere în căsătorie, spusă chiar de Onuc.

    „Am luat un city break la Berlin unde am plecat cu iubita mea. Planul a fost altul, pentru că în vacanţă am luat cu mine şi un inel. Am avut nişte emoţii… Inelul l-am urmărit mult timp pentru a-l prinde la reduceri. După ce am luat inelul, am intrat în panică pentru că nu ştiam cum şi când să-l dau. Mă gândeam că dacă-l ofer de Crăciun, o să fie un clişeu. Nici de Revelion nu am vrut, că mă gândeam că în fiecare an Revelionul o să ne umbrească aniversarea. În aceste căutări mi-am dat seama că sunt praf şi pulbere la organizat de orice”.

    onuc4

    City break la Berlin
    Credeaţi că în Berlin e mai simplu cu rezervările? Nici cererile în căsătorie nu mai sunt ce-au fost odată. Oricât ai plănui momentul, dacă ai regie care implică mulţi actori, trebuie să te aştepţi că s-ar putea să tragi mai multe duble.

    „În Berlin, în turnul televiziunii este un restaurant care se învârte la 360 de grade. Am zis, gata, ăsta-i locul! Sun să fac rezervare. Locuri libere sunt abia prin iunie. Mai era o fereastră duminică seara, dar noi plecam spre Bucureşti duminică dimineaţa. Am luat un taxi condus de un arab. L-am întrebat dacă ştie locuri frumoase, romantice. Ne-a ajutat tipul. A sunat din maşină, a făcut rezervare pe numele meu. Solar se numeşte restaurantul ăla. Ajungem acolo, era la etajul 17, panorama frumoasă, dar jos, la intrare, trebuia să lăsăm gecile. Eu aveam în geacă inelul. Bodyguardul ne-a spus că trebuie să lăsăm gecile jos pentru că în restaurant nu sunt cuiere. I-am spus că am ceva la mine şi nu pot lăsa geaca. S-a uitat lung, crezând că am altceva. I-am spus că am inelul de logodnă şi m-a lăsat cu haina pe mine”.

    onuc2

    S-a blocat la…cerere
    Îl ştiţi pe Onuc de la Matinalul ProFM şi de când se ocupa de top-uri la Radio Transilvania Satu Mare. Este plin de viaţă, are glumele la el, este amuzant, dar s-a blocat exact când era cel mai important, când a trebuit să-şi ceara iubita de soţie. Iată cum s-a terminat povestea.

    „Am ajuns în restaurant. Am avut două tentative şi nu mi-au ieşit. Am luat un shot ca să-mi revin. Şi am început: de câte vreme ne cunoaştem noi? Am povestit un pic, după care i-am spus: pentru că relaţia noastră este atât de frumoasă şi pentru că ne ştim de vreo doi ani… Am scos cutia şi îmi spuneam în gând: << Doamne, sper că n-am uitat inelul în hotel! Pentru că l-am scos să-l curăt, să-l şterg de praf, pentru a fi impecabil.>> Îţi dai seama ce mi-a trecut prin cap. Am desfăcut cutia, inelul era înăuntru şi a început să plângă. Am dat inelul şi a zis DA”!

    onuc1

    Ce bine că s-a terminat cu happy end, chiar dacă unii au mai plâns, dar de fericire. Aşadar, Marius şi Raluca se pregătesc de nuntă acum. Să fie într-un ceas bun şi să fiţi fericiti, Marius Onuc şi Raluca Boloş.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img