More


    Zeci de copii abandonați în Spitalul Judeţean Satu Mare

    =

    abandonati

    Un fenomen tinde să ia amploare la Satu Mare. Peste 30 de astfel de copii au fost lăsați la mila medicilor și asistentelor de la Maternitatea Spitalului Județean Satu Mare doar în cursul anului trecut. Numărul nou-născuților părăsiți de mame după naștere este în creștere în ultimii ani.

    Soartă crudă  încă de la naștere
    În cursul anului trecut, la Maternitatea Spitalului Judeţean Satu Mare au fost abandonaţi de mamele lor 31 de nou-născuţi. Îngrijorător este faptul că în ultimii doi ani s-a înregistrat o creștere însemnată a acestor cazuri, astfel că și în 2015 au avut aceeași soartă 33 de copii, comparativ cu 15-20 câți erau înregistrați în anii precedenți.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, Constantin Demian, mamele care-şi „uită” copiii în maternitate încă de la naştere provin din familii cu o situaţie materială precară sau care nu au împlinit încă vârsta de 18 ani.

    Contrar aşteptărilor, sunt foarte puţine mame de etnie romă care recurg la acest gest. „Sunt femei care provin din centrele de plasament, femei care depind de îngrijirea şi de finanţele unui bărbat, femei care sunt şantajate emoţional”, mai afirmă Constantin Demian.

    Măsuri de protecție
    În timp ce mii de femei îşi doresc să aibă un copil, altele îi aduc pe lume doar ca să-i abandoneze.

    Mamele aflate în această situaţie spun că nu îşi iau acasă copiii deoarece nu îi pot întreţine. Cauzele sunt, de cele mai multe ori, lipsa de educaţie, sărăcia, familiile dezorganizate şi chiar mamele foarte tinere. „Când avem astfel de cazuri, anunţăm imediat Direcţia pentru Protecţia Copilului”, a arătat Constantin Demian.

    Pentru aceştia, Protecţia Copilului instituie o măsură de protecție specială – plasarea acestora în regim de urgență, la un asistent maternal. De asemenea, sunt elaborate programe de prevenție a abandonului, zeci de cupluri mamă-copil fiind găzduite la Centrul Maternal Lorena din Satu Mare.

    Ioana Simion



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img