Accidente mortale, tâlhării și infracțiuni mai puține în județ anul trecut



bilant-ipj

Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare a găzduit ieri prezentarea bilanțului de activitate pe anul 2016 al Poliției sătmărene. Potrivit bilanțului prezentat, activitatea desfășurată de Poliția sătmăreană în anul 2016 s-a axat în jurul obiectivelor Poliției Române, acționându-se în scopul îndeplinirii lor, respectiv pentru creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţenilor și de disciplină în trafic precum și pentru asigurarea unui climat de legalitate mediului de afaceri.

Acțiuni ale polițiștilor sătmăreni
La activitate au participat prefectul județului Satu Mare, Radu Bud,  prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Chendereș Bălaj Ioana Elena, reprezentantul IGPR, cms. șef Ion Popescu, directorul Direcției Control Intern, precum și reprezentanți ai structurilor teritoriale ale MAI.

În cursul anului 2016 parcul auto al I.P.J. Satu Mare s-a mărit cu 12 autovehicule, din care 6 autoturisme noi și 6 provenite prin redistribuire de la alte instituții. În cursul anului trecut, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, domeniile prioritare de acţiune preventivă abordate au fost prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţe. Pentru asigurarea unui climat de siguranţă pe teritoriul judeţului, efectivele de ordine publică au desfăşurat 1.460 acţiuni de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, din care 492 pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări fiind confiscate 11.004 pachete ţigări de provenienţă străină.

Totodată, au fost iniţiate și desfăşurate 390 acţiuni de combatere a absenteismului şcolar, 210 pentru combaterea nerespectării normelor rutiere în zonele adiacente unităţilor şcolare, în parcuri sau localuri din vecinătatea acestora și alte 173 de acțiuni urmărindu-se îndeosebi acte de comerț ilicite și consumul de alcool de către elevii minori. În timpul acţiunilor, au fost controlaţi agenţi economici pe linia comercializării produselor alcoolice şi din tutun elevilor, conducători auto, precum si alte persoane care afectau climatul de siguranța publică în zonă, context în care au fost aplicate 254 de sancțiuni contravenționale.

Infracționalitatea, în scădere
În cursul anului 2016 numărul infracțiunilor sesizate a scăzut față de anul precedent cu 2,95%. Din totalul infractiunilor judiciare sesizate, 5,41 % au fost comise in stradă, cu 6% mai puține decât în anul 2015, ponderea acestora constituind-o furturile.

Față de anul 2015 pe raza judeţului Satu Mare au fost înregistrate cu 2,2% mai puține accidente rutiere grave. Și numărul persoanelor decedate a scăzut cu 9,1%, scăderi înregistrându-se și la numărul persoanelor rănite grav și ușor. Analizând dinamica accidentelor rutiere soldate cu victime omenești, printre principalele cauze generatoare de accidente se află nerespectarea normelor legale privind viteza de deplasare a autovehiculelor și abaterile savârșite de pietoni. Au fost aplicate 78.035 de sancțiuni contravenţionale. În cadrul activităţilor preventive desfășurate de polițiștii specialiști în arme, explozivi și substante periculoase, au fost executate 176 acţiuni şi controale, în acest context fiind identificate şi ridicate în vederea confiscării 822,4 kg petarde şi artificii precum și 22 kg deșeuri periculoase. Infracțiunile de tâlhărie au scăzut față de anul precedent cu 33,3 % , iar criminalitatea contra patrimoniului reprezintă 47,62% (-8,13% față de anul trecut) din totalul infracţionalităţii, din care 67,81 % sunt furturi. Furturile din locuințe au scăzut față de anul anterior cu 14,52%, cele din societăți comerciale cu 2,54%, iar cele din autovehicule cu 18,15%.

Cristian Stan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts