”Clopoțelul sună pentru toți!”



erasmus

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, în calitate de partener al proiectului, a organizat vineri un workshop la Centrul Social Deschis „Sfântul Paul”.

În cadrul conferinței de deschidere a proiectului Erasmus+ cu titlul “Clopoţelul sună pentru toţi! – protocolul practic al intervenţiei timpurii şi al educaţiei integrate în interesul persoanelor cu dizabilităţi”, organizată în data de 28 noiembrie, reprezentanții instituțiilor de învățământ din județul Satu Mare s-au familiarizat cu obiectivele, dar și cu procesul de implementare al acestui proiect.

Pedagogilor care au participat la eveniment li s-a oferit oportunitatea să colaboreze cu specialiştii centrelor de recuperare Caritas, prin acceptarea accesului și participării la activitățile grupei / clasei a unui copil cu cerinţe educaţionale speciale (CES), însoțit de către un psihopedagog al Organizației Caritas.

În proiect vor fi implicați 10 copii cu CES cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani, toți au beneficiat de intervenţie timpurie la Centrul de Reabilitare „Sf. Iosif” din Satu Mare, respectiv la Centrul de Reabilitare pentru Copii din Carei, ambele fiind instituții ale Caritas. Șapte dintre acești copii trăiesc în municipiul Satu Mare, iar trei sunt din Carei.

În cadrul workshopului a fost fixat calendarul implementării proiectului, pedagogii prezenți au completat chestionarele necesare pentru studiul de impact, au fost stabilite grupele de lucru. Cea mai incitantă parte a fost jocul „Provocarea 0321”, care a oferit prilej pentru toți cei prezenți să experimenteze dificultățile pe care le întâmpină copiii cu sindromul Down în îndeplinirea diverselor sarcini.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts