More

    Porți deschise la pompieri. Exerciții demonstrative și expoziții inedite

    Mâine se împlinesc 84 de ani de când există primul document scris referitor la organizarea protecţiei civile în România. Decretată Zi Naţională a Protecţiei Civile, această dată este marcată printr-o serie de manifestări şi activităţi organizate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” Satu Mare.

    Activități pentru vizitatori

    Așadar, pompierii își deschid mâine porțile pentru sătmărenii care își doresc să descopere mai multe detalii despre această profesie. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ”  Satu Mare organizează mâine, între ora 10.00 – 14.00, Ziua Porților Deschise. Vizitatorii vor putea asista la exerciții demonstrative și vor putea vedea expoziții cu materiale, aparatură și mijloace de intervenție în caz de situații de protecție civilă.

    Cei interesați sunt așteptați la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare, situat pe strada Fabricii nr. 35, dar și la sediile subunităților din Carei, Negrești Oaș, Tășnad și Turț.

    O lună plină de activități

    Pe parcursul lunii februarie, pompierii sătmăreni au organizat diferite concursuri și întreceri sportive între subunităţile şi compartimentele unităţii, dar și între unităţile MAI, MApN şi alte instituţii publice sub deviza „Cupa protecţiei civile”. De asemenea, cu ocazia executării controalelor de prevenire, s-au distribuit pliante şi s-au difuzat materiale de informare privind gestionarea situaţiilor de urgenţă şi regulilor de comportare a populaţiei pe timpul producerii acestora.

    Semnificația Zilei Naționale a Protecției Civile

    Protecţia Civilă este o componentă a apărării naţionale, cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii acestora.

    Instinctul de conservare şi de apărare a fiinţei umane în situaţii de pericol, manifestat şi transmis din generaţie în generaţie de către comandanţii de oşti, de populaţia însăşi, îşi găseşte oficializarea scrisă, pentru prima dată în istoria poporului român, în scrisoarea domnitorului Neagoe Basarab (1512 – 1521) către fiul său Teodosie, în care îl sfătuieşte pe el şi pe urmaşi, ca în caz de război, populaţia civilă (copii, bătrâni, femei) să fie dusă (protejată prin evacuare), în zone inaccesibile cotropitorilor, în afara zonelor unde urmează să aibă loc luptele cu vrăjmaşii cotropitori. Acest înscris ce străbate Evul Mediu, istoria modernă şi contemporană a poporului român se numeşte astăzi protecţia populaţiei civile şi a valorilor material-spirituale.

    pompieri

     

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE