More


    Reabilitarea drumului Satu Mare – Homoroade, în funcție de vreme

    =

    reabilitare-drumuri-SM

    Lucrările de reabilitare a drumului Satu Mare – Homoroade vor începe imediat ce vremea o va permite, a afirmat ieri, în cadrul ședinței Consiliului Județean, președintele Pataki Csaba. Lucrările de reabilitare a acestui tronson vor fi executate de firma Tehnic Asist.

    Contract semnat
    Preşedintele Pataki Csaba a declarat că speră să poată emite ordinul de începere a lucrări pentru modernizarea drumului Satu Mare – Homorod, de îndată ce condiţiile meteorologice vor permite acest lucru.

    “Am reuşit să facem un pas mare în a debloca unele investiţii, şi aici mă refer la DJ 193 A Satu Mare – Homoroade, mult discutatul tronson. Am semnat contractul de execuţie pe baza unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Această procedură a achiziţiei a fost lansată în februarie 2015 şi a durat exact doi ani de zile, din cauza multiplelor contestaţii apărute pe parcurs. Sperăm că în condiţiile în care ne permite situaţia meteorologică să putem da ordinul de începere cât de repede şi oamenii din zonă să se bucure de această investiţie. Prin acest fapt se vede că o investiţie majoră nu ţine de legislaturi, de cine ce instituţii conduce. Predecesorii au început, noi am continuat şi instanţa a decis”, a declarat Pataki.

    Executantul lucrării este Tehnic Asist SRL (IMM), acesta în cadrul documentației de calificare declarând 6 subcontractanți (Tass Infralogistic SRL, Total Invest Grup SRL, Elporex SA, Sya Top Construct SRL, Miante Duo Group SRL, Mineral Com SRL).

    Referitor la contractul de întreţinere de drumuri, Pataki a declarat că marţi se judecă la Tribunalul Satu Mare. “Să ne rugăm cu toţii să avem o sentinţă definitivă care să valideze decizia Comisiei, şi atunci putem să progresăm şi acolo. Ar fi ideal să avem contract de întreţinere pe când vine primăvara. Instanţele nu decid pe bază de oportunitate, sunt suverane şi nu comentez deciziile instanţelor”, a mai spus Pataki.

    Primăriile primesc bani
    Tot în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Județean, președintele Pataky Csaba a arătat că județul Satu Mare a primit, din partea Guvernului, peste 15,4 milioane de lei ce urmează a fi distribuiți către primării. Dacă această sumă s-ar împărți la cele 65 de UAT-uri din județ, ar însemna aproximativ 200.000 de lei pentru fiecare primărie.

    Președintele Pataki a spus însă că prioritate vor avea primăriile care au proiecte în derulare, banii primiți putând fi folosiți pentru încheierea acestora.

    Referitor la bugetul județului Satu Mare, Pataki Csaba a arătat că în cursul săptămânii viitoare va fi convocată o ședință extraordinară prin care să fie adoptat.

    Cristian Stan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img