Un copil de numai un an a murit în urma incendiului produs ieri dimineață la o casă de locuit din comuna Pomi. Practic, a ars de viu. Casa a fost distrusă în totalitate. Familia are nouă copii, trei dintre ei fiind singuri acasă în momentul producerii incendiului.
Potrivit pompierilor sătmăreni, copilul a fost surprins de incendiu în interiorul casei. Ulterior, din cauza incendiului, s-a prăbușit și plafonul casei, iar copilul a fost prins sub dărâmături.
Bietul copil nu a putut fi salvat din cauza violenței cu care se manifesta incendiul. După ce pompierii au reușit să stingă flăcările, au intrat în casă și, după mai multe căutări, l-au găsit pe copil mort sub niște dărâmături. Copilul a fost găsit carbonizat, ceea ce înseamnă că micuțul a ars practic de viu.
Trupul neînsuflețit al copilului a fost preluat de legiști și a fost transportat la morgă unde i se va face autopsia. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.
În urma incendiului, locuinţa a fost distrusă în totalitate. Conform primelor cercetări, incendiul a izbucnit de la focul din sobă. În momentul în care incendiul a cuprins camera, în locuinţă erau trei copii. Doi dintre ei au reușit să se salveze. Părinţii copiilor în acel moment se aflau la muncă.