More


    Un sfert de secol pentru comunitatea catolică de limbă română la Satu Mare

    =

    catolic

    Comunitatea romano-catolică de limba română din Satu Mare a sărbătorit 25 de ani de existenţă cu sfântă liturghie oficiată de episcopul Eugen Schönberger.

    În luna februarie a anului 1992 s-a format comunitatea romano-catolică vorbitoare de limba română din municipiul Satu Mare, şi au ţinut prima sfântă liturghie în limba română. Sfertul de secol fiind prilej de sărbătoare, a adunat duminică enoriaşii din municipiu, dar şi pelerini din mai multe oraşe şi sate ale diecezei. Mari au fost emoţiile aşadar, când s-a ajuns la punctul culminant, sfânta liturghie de duminică, oficiată de episcopul Eugen Schönberger. Preasfinţia Sa şi-a exprimat și el bucuria la începutul liturghiei mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru cea de-a 25-a aniversare a comunităţii romano-catolice de limba română, pentru toate harurile celor 25 de ani, pentru acei fraţi care au făcut posibilă naşterea comunităţii şi care timp de 25 de ani au slujit-o, au menţinut-o unită şi au contribuit la creşterea ei. În acelaşi timp, a adus mulţumire pentru a 5-a aniversare a consacrării bisericii.

    În predica lui, episcopul a reamintit enoriaşilor faptul că Isus Cristos nu ştie să riposteze, nu se poate supăra, nu urăşte, ci ştie doar să ierte şi să iubească. “Semnul vizibil al acestei iubiri iertătoare îl reprezintă fiecare biserică, care în acelaşi timp este şi o uriaşă atenţionare că şi noi trebuie să ne transformăm în biserici ale lui Dumnezeu, căci doar aşa putem fi membri vii ai unei comunităţi în Cristos, fie aceasta comunitate parohială, dieceză sau Biserica Universală. Astfel, porunca lui Isus nu va mai fi pentru noi una de neîndeplinit: Aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!”.

    La sfârşitul sfintei liturghii, credincioşilor l-i s-a adresat şi prim curatorul comunităţii, Mircea Teodoru, respectiv prefectul Radu Bud. Domnul Teodoru a pomenit cu recunoştinţă numele persoanelor care au avut un rol important în naşterea şi creşterea comunităţii, şi i-a mulţumit episcopului că urmează exemplul Bunului Păstor, care nu doreşte să se piardă nici unul din comunitatea mare pe care o conduce.
    La ieşirea din biserică, toţi copiii au fost întâmpinaţi cu baloane colorate şi cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img