Undă verde pentru centură și sediul Prefecturii



UDMR-unda-verde

Lucrările la centura de ocolire a municipiului Satu Mare pot începe, potrivit deputatului UDMR de Satu Mare, Magyar Lorand. Acesta a precizat ieri, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul UDMR Satu Mare, la care au mai fost prezenți senatorul Turos Lorand și deputatul Erdei D. Istvan, că a fost asigurată o sumă pentru început, însă autorităţile locale mai au de pregătit documentaţia pentru exproprieri, ce trebuie aprobată de Guvern.

Investiția, de la bugetul de stat
Deputatul UDMR crede că suma alocată este suficientă pentru demararea lucrărilor la Centura de ocolire a municipiului Satu Mare deși fracțiunea pe care o reprezintă și-ar fi dorit mai mulți bani. “După cum se ştie, avem semnat un contract de execuţie. Anul acesta investiţia este în bugetul de stat cu 137 de milioane lei. Noi, fracţiunea UDMR, am depus un amendament, am dorit creşterea sumei cu 50 de milioane de lei, dar nu a trecut prin plen şi a rămas suma de 137 de milioane de lei. Considerăm că această sumă este suficientă pentru demararea lucrărilor şi am primit promisiunea că odată ce lucrările o să fie efectuate, putem să creştem această sumă. Ar fi foarte bine să se înceapă această lucrare de importanță majoră. Pentru demararea acestei lucrări mai lipseşte o hotărâre de guvern pentru exproprierea terenurilor. Autorităţile locale au de lucru”, a spus deputatul UDMR.

Printre proiectele care mai sunt incluse în bugetul de stat amintim noul sediu al Instituției Prefectului, cu 2,5 milioane lei, centura de ocolire a municipiului Carei, cu 24 milioane și finalizarea lucrărilor pe DN 19 cu 27 milioane lei. Parlamentarul a mai spus că s-a votat şi bugetul Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi urmează să fie depuse aici spre finanţare alte proiecte importante, cum ar fi construirea celui de-al treilea pod peste Someş, reabilitarea străzilor din oraşul Livada.

Peste 10 milioane lei pentru drumurile județene
Senatorul Turos Lorand a anunţat că pentru drumurile judeţene şi comunale din Satu Mare a fost alocată iniţial o sumă de 9,4 milioane lei, dar în urma negocierilor din comisie suma a fost suplimentată la 10,5 milioane lei.

Undă verde pentru sediul Prefecturii
Tot cu aceeași ocazie, deputatul Magyar Lorand a arătat că pentru începerea lucrărilor la noul sediu al Prefecturii Satu Mare a fost alocată suma de 2,5 milioane de lei. Acesta a mai arătat că, în cazul acestei investiții, licitația este încă în lucru și că suma alocată poate fi suficientă pentru începerea demersurilor necesare în urma cărora acest imobil, care acum se află în paragină, să se transforme într-un sediul modern al Prefecturii Satu Mare.

Valoarea estimată a contractului este de 14.311.278, 94 de lei, din care pentru execuția lucrării este prevăzută suma de 12.981.442,94 lei (fără TVA), pentru dotări 1.282.400 lei (fără TVA), iar pentru organizarea șantierului 47.436 lei (fără TVA).
Cristian Stan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts