More


    Gestul incredibil făcut de o sătmăreancă

    =

    cas

    O sătmăreancă a făcut un gest incredibil lăsând, prin testament, o sumă mare de bani pentru Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Satu Mare. Banii vor fi folosiți în sprijinul persoanelor cu probleme de sănătate din județ.

    ”Conducerea CAS Satu Mare dorește să aducă la cunoștința publicului un caz inedit care vizează indirect toţi asigurații Casei de Asigurări de Sănătate Satu Mare. În semn de recunoștință pentru tratamentul și sprijinul acordat de sistemul asigurărilor de sănătate, o persoană – doamnă, de 67 ani – a lăsat prin testament suma de 103.000 euro Casei de Asigurări de Sănătate Satu Mare. Procedura de intrare în posesia sumei este în curs de derulare.

    Prin acest gest nobil, înţelegem că intenţia doamnei a fost de a veni în sprijinul persoanelor cu probleme de sănătate, dorinţă ce-i va fi îndeplinită, iar pentru conducerea şi colectivul CAS Satu Mare este un mesaj de încredere şi de recunoaştere a activităţii”, se arată într-un comunicat al instituției.

    Directorul CJAS Satu Mare, Georgeta Pop, care s-a aflat ieri la București, a arătat că banii lăsați prin testament vor ajunge sub formă de venit la Fondul Național de Asigurări de Sănătate. Însă o mare parte din această sumă se va întoarce la Satu Mare sub forma unei majorări a fondului alocat județului nostru.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img