More


    Șoferițele din Satu Mare, ”amendate” cu mărțișoare

    =

    soferite

    Șoferițele suprinse ieri, în jurul orei 11.00, prin Piața Libertății din Centrul Vechi al municipiului Satu Mare, au avut parte de o surpriză. Au fost trase pe dreapta de polițiștii rutieri sătmăreni și au fost amendate cu mărțișoare atât din partea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), cât și din partea Registrului Auto Român (RAR).

    În total, au fost distribuite aproximativ o mie de mărțișoare. Șoferițele, deși unele dintre ele s-au speriat în prima fază, s-au arătat încântate de cadoul primit și le-au mulțumit polițiștilor șți reprezentanților RAR.

    Nu au scăpat de ”amenzi” nici doamnele sau domnișoarele din autobuze. Unul dintre acestea a fost oprit și toate femeile au fost cadorisite cu câte un mărțișor și urări de bine cu ocazia zilei de 1 Martie.

    Reprezentantul IPJ, inspector Flaviu Pișcorean, cela care a coordonat activitatea a transmis gândurile bune din partea polițiștilor pentru toate doamnele și domnișoarele. ”Ca în fiecare an, de tradițional 1 Martie, lucrători din cadrul IPJ Satu Mare, împreună cu cei din cadrul RAR, au oprit în trafic doamne și domnișoare și au oferit tradiționalul Mărțișor, cu urarea de a avea o primăvară cât mai însorită și lipsită de evenimente rutiere”, a precizat, Flaviu Pișcorean.

    Cristian Stan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img