Adolescentul înecat duminică în Someș a fost găsit

Adolescentul înecat duminică în Someș a fost găsit

Adolescentul de 17 ani înecat duminică în Someș în timp ce se răcorea în zona Podului de Fier a fost găsit în această dimineață.

Pompierii l-au căutat fără succes atât duminică seară cât și ieri aproape toată ziua, dar nu l-au aflat. Trupul neînsuflețit al tânărului a fost zărit în această dimineață, de un trecător. Era agățat de pe un banc de nisip.

Sătmăreanul a sunat la 112, și, în scurt timp, la fața locului au ajuns pompierii, polițiștii și legiștii. Corpul neînsuflețit a fost transportat la morgă în vederea efectuării unei autopsii. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.

Reamintim că duminică seara, un adolescent în vârstă de 17 ani, s-a înecat astăzi în râul Someș.Adolescentul a ieșit să facă o baie alături de câțiva prieteni în zona Podului De fier. La un moment dat, curenții puternici ai Someșului l-au tras pe tânăr la fund și acesta nu s-a mai putut ține la suprafața.

Prietenii care l-au însoțit la scăldat susțin că adolescentul a dispărut pur și simplu sub apele Someșului și nu a mai ieșit la suprafață. Tot ei au fost și cei care au alertat autoritățile la 112.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand