Afdam și Cfaim în Aventura Cunoașterii – “omul” versus ”Dumnezeu” (probleme și curente filozofice contemporane II)



 ”Poate oare omul, relativ și pieritor, să-și ofere norme și instrumente pe care să-și fundamenteze propria existență? Poate să-și asigure o unificare a propriei ființe prin puterile-i limitate, tânjind spre o mesianitate nemeritată?” ”Bună dimineața stimați cititori … și bine ați revenit în  – Aventura Cunoașterii -, vă spun Afdam”  ”și … Cfaim,  corespondenți de politică internă și internațională ai Agenției de Știri   Tsev Dron Ed Atezag.” ”Trăim în fiecare zi în realitatea unei crize de sens a democrației și civilizației umane, la început de Mileniu al III – lea.” ”Vom încerca,  prin întrebările de mai sus să înțelegem tendințele societății contemporane, care sub pretenția impunerii unei democrații europene de tip libertin, vrea în orice chip și cu orice preț, să-l detroneze pe DUMNEZEU, cățărându-se și declarându-se pe el însuși drept dumnezeu, căzând astfel din demnitatea de –homo sapiens-  sub nivelul  existenței regnului animal.” ”Prezentam în episodul anterior, cum Modernismul secolului al XIX-lea avea ca principiu întemeierea și fundamentarea omului pe sine însuși, prin suveranitatea rațiunii în detrimentul spiritului, raționalismul și pozitivismul modern, considerând că Dumnezeu nu poate reprezenta decât o legendă, o povestire, deoarece nu poate fi dovedit științific.” ”În aceste împrejurări, filosoful Georg Friederich Hegel (1770-1831) încearcă să realizeze o unificare a lumii prin rațiune prin conceptul de –spirit absolut- …” ”E vorba de spiritul supranatural al sufletului, Afdame?” ”Pentru Hegel, rațiunea trebuia să suprime și să depășească ruptura produsă de subiectivitatea umană, prin depășirea separărilor dintre modernitate și filosofia idealistă…” ”Acea ruptură dintre rațiune și spirit?” ”Nu, aici vorbim de unificarea realității cu rațiunea, prin premisa că:  – tot ceea ce este real este rațional și tot ceea ce este rațional este real-, aceste idei, conducând la afirmarea unui așa zis -subiect absolut-, care mai târziu a provocat apariția… mai ales în Germania, a –hegelienilor de dreapta, (care credeau în puterea rațiunii în depășirea rupturilor); și a –hegelienilor de stânga- sau a hegelienilor tineri (care doreau  o lume mai bună și care au preluat dialectica hegeliană pentru a critica societatea în care trăiau).” ”Adică, un soi de revoluționari?” ”Ambele ramuri filosofice au dorit să schimbe ceva din gândirea acelor vremuri. În opoziție, filosofi ca Schopenhauer, Kierkegaard sau Nietzsche, au negat puterea rațiunii de a rezolva dilemele existențiale ale lumii și mai ales ale vieții. Ei socoteau că instinctul și voința de putere pot reprezenta realitatea, în detrimentul rațiunii, astfel apărând problema cooperării dintre indivizi, în vederea constituirii de comunități.” ”Dar cum pot instinctul și dorința de putere să ofere soluții de conviețuire între indivizi într-o societate umană … și cum poate Ego-centrismul uman să construiască un loc comun în care să se regăsească și alți membri ai comunității?” ”La aceste întrebări vom încerca să căutăm un răspuns în episoadele viitoare, prin intermediul altor trei filosofi, considerați –maeștrii suspiciunii-: Nietzsche, Marx și Freud;  … ”acestea, printr-un nou demers filosofic în … – Aventura Cunoașterii -.” ”Iar până data viitoare, să auzim numai de bine!”

Valeriu Ioan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts