Caravana TIFF la Satu Mare. Programul proiecțiilor în week-end

tiff01

Caravanei TIFF ajung pentru a treia oară la Satu Mare. Timp de 3 zile, între 28–30 iulie, municipiul Satu Mare redevine destinația preferată a pasionaților de film care vor putea urmări trei filme recent premiate în festivaluri și șase dintre cele mai bune scurtmetraje românești noi, toate selectate la Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Publicul va avea ocazia să vadă documentarul Planeta Petrila, distins cu Premiul Publicului Cinepub la TIFF, Povestea iubirii, cea mai nouă producție semnată de Radu Mihăileanu, o ecranizare a bestseller-ului cu același nume, filmată parțial în Transilvaniași Cu inima curată, propunerea Ungariei la Oscar, anul acesta. 

Și filmele scurte proiectate înaintea lungmetrajelor au avut deja succes: Prima noapte s-a calificat în cursa nominalizărilor la premiile Oscar 2018, după ce a obținut mai multe premii.

tiff04

Filmele din program vor fi proiectate pe un ecran imens, în fiecare seară de la ora 21.30, iar intrarea este liberă.În caz de vreme nefavorabilă, proiecțiile vor avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Program | Piața 25 octombrie, ora 21.30

Vineri, 28 iulie

  • Offstage (r. Andrei Huțuleac, 25’)
  • Sechestrați fără voie (r. Tudor Botezatu, 8’)
  • Planeta Petrila (r. Andrei Dăscălescu) | România, 80’

Filmul prezintă încercarea unui fost miner devenit artist şi activist din Petrila, un oraş minier din Transilvania, de a se folosi de artă şi absurd pentru a opri autorităţile locale să demoleze clădirile istorice ale celei mai vechi mine din ţară. Scopul său nu este doar să salveze istoria şi identitatea oraşului natal, ci şi să găsească noi metode pentru a împiedica destrămarea comunităţii locale. Trailer: https://youtu.be/0mpMHKZCNuc

Sâmbătă, 29 iulie

  • Broken (r. Alex Mironescu, 11’)
  • Povestea iubirii / The History of Love (r. Radu Mihăileanu) | Franța, Canada, România, SUA, 134’ Trailer: https://youtu.be/3cP87XFDOWw

În New York-ul secolului 21, Leo, un bătrân imigrant polonez, trăieşte rememorând marea iubire a vieţii sale. Adolescenta Alma îşi dă seama cu uimire că s-a îndrăgostit de colegul ei de clasă. Nimic nu pare să-i lege pe bătrânul Leo şi pe tânăra Alma. Şi, totuși…  Cel mai nou film al lui Radu Mihăileanu, cu Derek Jacobi, Sophie Nelisse, Gemma Arterton, Elliot Gould. Filmat parţial în Transilvania!

Duminică, 30 iulie

Propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2017, filmul este o comedie de acţiune despre trei tineri cu handicap. Ei trăiesc într-o clinică adaptată la nevoile lor speciale, dar nu sunt mulțumiți de viața lor… Vor aventură, prin urmare, se pun în serviciul mafiei locale.

Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural G. M. Zamfirescu și este susținut de Staropramen, UPC, Romgaz. Parteneri media: Europa FM, Zile și nopți. Partener de monitorizare: mediaTRUST.

CARAVANA_TIFF_2017_Afis (2)

Sursa: Primăria Satu Mare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

CONVOCATOR

  COMPLETAREA ORDINII DE ZI A ADUNĂRII GENERALE ORDINARE A ACȚIONARILOR  SOCIETATII ARDEALUL SA             Directoratul societății ARDEALUL SA, societate administrată în sistem dualist, cu sediul...

PERFORMANȚĂ. Niciun CAZ NOU de CVOVID-19 de aproape O SĂPTĂMÂNĂ la Satu Mare. Doar DOUĂ CAZURI în județ

De aproape o săptămână, mai exact din data de 23 mai, în județul Satu Mare nu a fost înregistrat niciun caz nou de COVID-19...

NEBUNIE. Alți patru INCONȘTIENȚI, prinși de polițiști. Vor plăti SCUMP isprava lor

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii...

RAZIE. Poliția face CURAT în TRAFIC. Alte 15 permise SUSPENDATE într-o singură zi

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 28 mai a.c., activități de menținere a unui climat de...

ARESTARE. INFRACTOR PERICULOS, prins de polițiști. Capete de ACUZARE GRAVE

Ieri, 28 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au depistat pe raza municipiului Satu Mare, un bărbat, de...