More


    23 de cupluri premiate pentru aniversarea a 50 de ani de căsnicie

    - Advertisement -

    O căsătorie longevivă – nici mai mult sau mai puțin de jumătate de secol – este o performanță care nu se atinge ușor și care probabil este râvnită de mulți oameni pentru care familia este o valoare fundamentală. Tocmai de aceea, un astfel de eveniment merită nu numai atenția celor dragi, ci și atenția autorităților publice locale.

    23 de cupluri premiate pentru aniversarea a 50 de ani de căsnicie (5)

    Festivitatea de premiere a celor 23 de cupluri care aniversează în această perioadă 50 de ani de căsătorie a avut loc astăzi. Evenimentul, devenit deja tradiție, s-a derulat, după cum era și de așteptat, în sala de căsătorii a Primăriei municipiului Satu Mare. Pentru jumătate de secol de căsnicie, seniorii au primit din partea primarului municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, câte un premiu de fidelitate și o diplomă.

    23 de cupluri premiate pentru aniversarea a 50 de ani de căsnicie (7)

    Cuplurile de seniori au venit la eveniment cu multă energie pozitivă, experiențe de viață valoroase încifrate în suflete și mai ales o poftă de viață extraordinară – ceea ce dovedește că numerele timpului sunt doar niște numere – și că spiritul este cel care primează, așa cum probabil mulți oameni cărora le place înțelepciunea au observat deja.

    Cele 23 de cupluri care îşi sărbătoresc nunta de aur sunt exemple vii de fidelitate, credință și stabilitate. Reprezentanții autorității publice locale au declarat sugestiv că “Este o onoare să putem fi alături de acești seniori la aniversarea unui moment atât de special.”

    Rareș Jucan

    23 de cupluri premiate pentru aniversarea a 50 de ani de căsnicie (4)



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare