Bilanțul minivacanței de Sfântă Mărie



politie

În pe perioada minivacanței de Sfânta Maria, polițiștii sătmăreni au fost la datorie, zilnic, pentru siguranța și liniștea cetățenilor. În cele cinci zile de minivacanță, poliţiştii au constatat 39 de infracţiuni, au aplicat aproximativ 470 de sancțiuni contravenționale, au reţinut 61 de permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare auto.

Pentru ca, în minivacanța de Sfânta Maria, cetăţenii să se bucure în siguranță de timpul liber, în perioada 11 – 15 august a.c., poliţiştii sătmăreni au desfășurat activități în teren, pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, dar și pentru creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare.

În urma activităţilor desfăşurate, în această perioadă au fost constatate 39 de infracţiuni, dintre care 11 contra persoanei, 12 contra patrimoniului și 13 la regimul siguranței rutiere.

Au fost aplicate 472 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 141.125 de lei, din care 115 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică.

În trafic, poliţiştii au aplicat 332 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 3 pentru consum de alcool și 111 pentru viteză neregulamentară.

politist-rutier

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 61 de permise de conducere, din care 3 pentru consum de alcool şi 51 pentru viteză, fiind retrase 3 certificate de înmatriculare auto.

Petrecerea minivacanței în siguranță și fără evenimente cu impact asupra siguranței publice s-a datorat și cetățenilor, care au înțeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă.

A revenit înșelăciunea cu metoda ”accidentul”
Deși în repetate rânduri Poliția Română a avertizat cetățenii să manifeste prudenţă în cazul în care sunt contactaţi telefonic de persoane necunoscute care își atribuie calități false și care solicită sume de bani sub diferite pretexte, în ultimele zile s-au înregistrat două noi cazuri de înșelăciune prin metoda ,,accidentul”.

Astfel, duminică, 13.08.2017, o femeie de 78 de ani din Satu Mare a sesizat Poliția că a fost înșelată cu suma de 20.000 lei. Metoda prin care a fost determinată să dea suma de bani a constat în faptul că a fost sunată de o persoană de sex masculin, care s-a prezentat ca fiind procuror şi care i-a spus că ginerele ei a făcut un accident de maşină şi că trebuie să plătească suma de 27.000 lei. După convorbirea telefonică soţul reclamantei a coborât în faţa imobilului unde domiciliază şi a înmânat unei femei pe care nu o cunoaşte suma de 20.000 lei.

Luni, 14.08.2017, o altă femeie de 74 de ani din Satu Mare a sesizat Poliția despre faptul că a fost victima unei înșelăciuni prin aceeași metodă, fiind sunată de un bărbat care și-a declarat identitatea de procuror și care a înștiințat-o despre faptul că fiul ei a comis un accident rutier cu victime, fapt pentru care este arestat, iar pentru soluționarea amiabilă a acestei probleme i-a fost solicitată suma de 8.300 lei. Victima s-a prezentat la punctual de întâlnire stabilit, unde a înmânat banii unei femei pe care nu o cunoaște.

În ambele cazuri au fost demarate cercetări pentru identificarea autorilor și tragerea acestora la răspundere penală, dar și pentru recuperarea prejudiciului.

accident

Poliţia Română vă recomandă:
Polițiștii le atrag, din nou, atenția cetățenilor de a manifesta deosebită prudență în astfel de situații și să nu dea curs solicitării de a trimite sau înmâna bani persoanelor necunoscute. Se recomandă să verificați datele care vă sunt prezentate telefonic înainte de a întreprinde vreo acţiune, în niciun caz nu daţi crezare imediat unor „poveşti” anunţate de persoane care pretind că au calitate oficială și verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie.

– verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare). În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile ale părţilor implicate în accidente rutiere;

– dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin.

Cristian Stan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts