Cât de pregătite sunt școlile din comuna Socond pentru nou an școlar



Comuna Socond are 5 sate aparținătoare: Cuța, Hodișa, Socond (reședința), Soconzel și Stâna. În două localități din cele cinci ale comunei Socond sunt școli, adică în Socond (unde sunt reuniți copii din patru sate) și în Stâna. La Stâna frecventează școala doar copiii din Stâna, astfel că nu e nevoie de transport suplimentar pentru elevi din alte sate ale comunei. La Socond, efectivul de elevi este de 212, în timp ce la Stâna, chiar dacă școala este adresată exclusiv satului, efectivul e mai mare și anume de peste 300 de elevi.

21516071

Transportul între cele patru sate astfel încât elevii să ajungă la școala din Socond se face cu microbusul. În acest sens, Primăria Socond face solicitări constant ca să fie suplimentate mijloacele de transport, deoarece numărul elevilor crește de la an la an. În acest sens, există deja promisiuni pentru un microbus mai mare.

“Școlile din Socond și Sâna sunt aproape gata să își deschidă porțile pentru noul an școlar, deși se mai fac mici renovări încă, spre exemplu, se finalizează niște zugrăveli aici la Socond, iar la Stâna renovările au fost încheiate mai demult. De asemenea, se mai verifică centralele, astfel ca în timpul zilelor friguroase copiii să aibă toate condițiile, inclusiv de temperatură, necesare studiului. Aprovizionăm cu lemne – deja aprovizionarea e undeva la 60% – din pădurea comunală, deci ne descurcăm la nivel local. Până la începerea noului an școlar, vom aproviziona total fiecare unitate.” – a declarat primarul comunei Socond, Ioan Crasnai

Rareș Jucan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts