Cătălin Crișan a adus superhit-ul ”Dacă pleci” la AUGUST FEST

Cătălin Crișan a adus superhit-ul ”Dacă pleci” la  AUGUST FEST
|

crisan c

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului AugustFest a continuat miercuri, 9 august 2017 cu a treia zi de evenimente. Muzica uşoară şi şlagărele de altădată au avut rolul principal în această zi.

Programul a fost deschis în jurul orei 19.30 cu a doua parte a recitalului susţinut de soliştii şi formaţia Castelanii de la Centrul Cultural Carei, pregătiţi de prof. Szűcs József.

Au urcat pe scenă formaţia Castelanii Acoustic Project, adică: Pop Niculina, Baumli Júlia, Cosma Cosmina, Cosma Daniel şi solistele Borbély Patricia, Latiş Larisa, Latiş Mălina. Tinerii artişti au interpretat o serie de hituri cunoscute din repertoriul naţional şi internaţional.

Punctul culminant al serii a fost recitalul susţinut de celebrul solist Cătălin Crişan, care anul acesta împlineşte treizeci de ani de activitate artistică.

Acesta a impresionat publicul numeros prezent în Parcul Dendrologic cu şagărele sale, dintre care amintim: „Sărut Mâna, Doamna Mea", „Mama" sau „Dacă pleci". Cei peste 2000 de spectatori l-au aplaudat minute în şir la finalul recitalului, îndrăgitul solist revenind pe scenă pentru a mai interpreta încă o melodie.

Organizatorii evenimentului au fost: Direcţia de Cultură și Sport Carei, Centrul Cultural Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi" cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Carei. Manifestarea s-a desfăşurat în cadrul „CAREIFEST 2017".

Parteneri: Ardealul, Polipol, Alconor Company, König Metal, L'Art Hotel, Asociaţia Equus, Ştrandul Termal Joy.

Prezentatorii evenimentului au fost: Járay Zsanett şi Adrian Ştefănuţi.

VINERI, 11 august 2017, Parcul Dendrologic, Scena în aer liber

ora 19.00 – Recital al solistelor formației Castelanii, de la Centrul Cultural Carei, pregătite de prof. Szűcs József: Latiș Larisa, Latiș Mălina, Holhoș Sara, Leneschi Hannah, Nuna Teodora ora 20.30 – Recital DORIAN POPA (București)

ora 21.30 – Concert NICOLETA NUCĂ & BAND (București)

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand