Cimitirul Eroilor va fi reabilitat

Primăria municipiului Satu Mare a început consultarea cu diferite grupuri sociale, respectiv cu instituțiile publice, cu privire la formularea unor propuneri de activități care urmează să fie desfășurate la aniversarea Centenarului Marii Uniri.

Foto7

În acest sens, după mai multe discuții cu specialiștii Muzeului Județean Satu Mare și după efectuarea unei vizite pe teren, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a luat decizia ca în această toamnă să fie demarate primele lucrări de defrișare, pregătire a terenului și inventariere a pietrelor funerare din Cimitirul Eroilor, în vederea reabilitării locului de veci.

Edilul municipiului, administratorul public, Maskulik Csaba și directorului Muzeului Județean Satu Mare, Radu Ovidiu Ardelean, au constatat că, în Cimitirul Eroilor de pe Bulevardul Cloșca există aproximativ 1650 de pietre funerare din beton mozaicat, inscripționate. De asemenea, după o primă apreciere s-ar părea că alte 800 de pietre funerare lipsesc.

“Cinstirea eroilor nu se face doar prin vorbe! Am luat decizia de a reabilita Cimitirul Eroilor din municipiul Satu Mare. În cadrul proiectului vom reface toate pietrele funerare care acum sunt deteriorate, iar împreună cu specialişti din cadrul Muzeului Judeţean vom încerca să-i identificăm pe toţi cei care îşi dorm somnul de veci în Cimitirul Eroilor din Satu Mare. Am constatat că există aici peste 2.000 de morminte unde sunt îngropate rămășițele soldaţilor români, maghiari, sovietici, germani și evrei’, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Foto2

În paralel cu desfășurarea lucrărilor de restaurare, istoricii Muzeului Județean Satu Mare vor face face cercetări pentru a aduce noi informații legate de aceste obiective.

În colaborare cu serviciul de resort din cadrul Primăriei municipiului Satu Mare se va amenaja Cimitirului Eroilor, astfel încât acesta să devină un punct de atracție turistică al orașului și să reflecte respectul față de înaintașii decedați în slujba țării.

1 COMMENT

  1. Doamne ajută!
    Era şi timpul, după aproape 10 ani în care aproape număr de număr am atras atenţia edililor sătmăreni asupra stării deplorabile în care se află acesta, propunând şi soluţii pentru a fi un punct de interes turistic internaţional, având în vedere multitudinea de naţionalităţi de care aparţin eroii înhumaţi aici. Era(şi încă mai este) o ruşine pentru sătmăreni.
    Să sperăm că, cu adevărat, se va face ceva, nu vor fi din nou doar vorbe!
    Spor!!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Brașovean bănuit de furt, identificat de polițiștii sătmăreni

Marți, 07.07.2020 poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, au fost sesizaţi de către o femeie de 57 de ani, din municipiul Satu Mare,...

Încep acțiunile de dinzecție împotriva țânțarilor

Primăria Municipiului Satu Mare va demara începând de joi seara, 9 iulie, acțiuni de dezinsecţie împotriva țânțarilor și a altor insecte generatoare de disconfort,...

Investițiile la Moftin au continuat în ciuda pandemiei de coronavirus

Cu toate greutățile cauzate de pandemia de coronavirs, lucările la investiții nu au fost oprite în comuna Moftin. Potrivit primarului Gheorghe David, constructorii și-au...

Autoritățile sătmărene previn înfăptuirea infracțiunilor

  Mandat European de Arestare pus în aplicare de polițiști La data de 07 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare în colaborare cu  jandarmi...

FOTO. Controale de amploare în tot orașul

  La data de 7 iulie, peste 240 de poliţiştii sătmăreni, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și polițiști locali, dar și cu...