More


    De neimaginat! Pasiune ieșită din comun a celui mai cunoscut hair stylist din Satu Mare

    =

    eva8

    Cel mai apreciat hair stylist din județul Satu Mare a început acestă meserie la vârsta de 16 ani și abia după 10 ani de muncă și ambiție Eva Czikai a devenit un nume, un brand. Faptul că este mereu deschisă la nou, acceptă provocări și vrea să știe tot ce apare nou pe piață, o face să merite din plin, an de an titulatura de “cea mai bună din oraș”

    Anual, sute de sătmăreni și nu numai trec pe la ea, pentru a alege împreună ce se potrivește cel mai bine în materie de fizură sau coafură. Dacă ești client fidel, observi lesne că look-ul Evei este diferit de la lună la lună. Nu are o problemă cu schimbările. Nu este o victimă a modei, însă așa se simte ea bine, schimbând foate des tunsoarea si culoarea părului deopotrivă.

    Ceea ce nu știu multi despre ea, este faptul că Eva Czikai are un hobby mai aparte. Un hobby care la fel ca și în meseria ei vine la pachet cu provocări, curaj si un pic de nebunie.

    Hairstaylist-ul face scufundări de mai bine de 10 ani. Prima încercare a fost în Stațiunea Hurghada în Marea Roșie iar de atunci ,anual, ori de câte ori are ocazia nu spune nu scufundărilor.

    “Este o altă lume. Când ești sub apă uiți să gândești, nu-ți mai colindă capul pe nicăieri” povestește Eva.

    În toți acești ani în care a făcut scufundări a avut un singur moment mai dificil însă de care acum povestește cu zâmbetul pe buze.

    “Nu m-am speriat niciodată atât de tare încât să spun că renunț de tot și sper că nici nu se va întâmpla vreodată. Am simțit totuși odată , la început un disconfort uriaș. În timp ce eram sub apă la câțiva metri adâncime am simțit că mi s-au udat genele și am ieșit de sub apă așa cum nu trebuia să o fac, a fost o ieșire periculoasă. Există posibilitatea să se întâmple acest lucru, însă atunci nu am administrat bine situația, și m-am panicat. Am ieșit forțat la suprafață iar de la 10-12 m adâncime nu mai poți să ieși cum vrei tu. Nu am respectat pașii. Era prezent și antrenorul care m-a brevetat și aproape mi-a retras cardul, exact ca și poliția cu permisul de conducere. Pe mine m-a deranjat faptul că mi- a intrat apa sărată la gene… 24 de ore după aceea a trebuit să fac exerciții, am fost pusă să inot o zi întreagă cu ochii deschiși prin apă, fără mască, evident.Dacă nu respectam ceea ce mi s-a cerut îmi era retras cardul care îti dă dreptul să faci scufundări și apoi …stăteam cu ochii în soare,la propriu. ”



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img