Deschiderea oficială a Zilei Cetății Ardud. Cine a fost prezent

Deschiderea oficială a Zilei Cetății Ardud. Cine a fost prezent
|

Orașul Ardud a dat startul unei zile de neuitat, speră organizatorii, cu ocazia sărbătoririi Zilei Cetății Ardud. Data de 15 august a fost aleasă neîntâmplător probabil și pentru că în această zi este celebrată sărbătoarea creștin-ortodoxă Adormirea Maicii Domnului – prilej care cu siguranță reunește familii și fiind zi liberă națională, le permite cetățenilor un răgaz de la munca zilnică.

20170815_141728

Deschiderea oficială a avut loc pe scena amplasată la Cetate, după o paradă care a avut ca elemente de atracție defilarea majoretelor din Ardud în compania fanfarei din Berveni. Apoi, la scenă, au fost audiate atât imnul național, cât și imnul Europei. Primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, a rostit un cuvânt de bun venit pentru toți cei prezenți, exprimându-și bucuria că această sărbătoare este una longevivă și că în fiecare an eforturile merg către o organizare din ce în ce mai calitativă. La manifestare a participat și președintele Consiliului Județean Satu Mare Pataki Csaba, dar și deputații Magyar Lorand și Romeo Nicoară. De asemenea, au fost prezenți consilieri locali și primari și reprezentanți ai primăriilor din orașe înfrățite din Polonia și Ungaria.

20170815_132759

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt
Anunt
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Anunt
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand