Întâlnirea medicilor, lansare de carte și multă, multă muzică – astfel s-a desfășurat ziua de joi a Zilelor Maghiare Partium



Odată cu apropierea sfârșitului de săptămână, se înmulțesc evenimentele celei de-a 16-a ediții a Zilelor Maghiare Partium. Ziua de joi a fost dedicată și ea distracției.

Ora 11.00 a fost dedicată evenimentelor destinate copiilor organizate la scena CBA amplasată la Turnul Pompierilor – fapt bine cunoscut de fiecare copil din Satu Mare, așadar, nu e de mirare că și joi dimineața micii spectatori s-au prezentat la spectacolul plin de umor și dans al Trupei Kuttyomfitty. Trupa din Slovacia a prezentat balada lui Petőfi Sándor, Viteazul János. Pe lângă firul istoric al întâmplării, spectacolul interactiv a cuprins elemente de dans turcesc și menuete baroce.

CZL_9440

După-amiaza a fost destinată dialogurilor și lansărilor de carte, căci în această zi a avut loc lansarea romanului autoarei Lupescu Kata intitulat Domnișoara pirat. Întâlnirea cu publicul din cadrul lansării de carte a fost un moment cu atât mai special, cu cât Kata are doar 15 ani care, în clasa a șasea, la vârsta de 11 ani, a început să lucreze la roman. Romanul ei este, de multă vreme, primul roman destinat adolescenților pe paleta ardeleană. Utilizând cuvintele editorului, dacă romanul ar fi apărut în limba engleză, s-ar fi încadrat în categoria young adult fantasy deoarece este detinat adolescenților. Povestea prezintă procesul maturizării.

Tot în această zi a avut loc întâlnirea medicilor, un eveniment din ce în ce mai important al Zilelor Maghiare Partium. Organizatorii evenimetului, Asociația Szent-Györgyi Albert și Asociația Culturală pentru Tinerii Sătmăreni, sunt convinși că există și în acest județ medici excepționali care pot confirma generației viitoare, acelei generații care este pe pragul de a alege, sau care s-a hotărât deja asupra unei anume specializări, însă este nehotărâtă în ce privește orașul în care dorește să profeseze, că Satu Mare este un loc potrivit atât medicilor debutanți, cât și celor cu experiență. „La început am dorit să-i invităm doar pe acei tineri la o discuție cu niște medici care au o mare pacientură deja de ani de zile și să le atragem atenția că, tinerii medici au șanse pentru a evolua profesional nu doar în centrele universitare, ci și în micile orașe de provincie” – a declarat dr. Vass Zoltán, președintele Asociației Szent-Györgyi Albert, după care a adăugat că, de-a lungul anilor, această întâlnire s-a transformat, mai degrabă, într-un dialog dintre generații în cadrul căruia, alături de medici și viitorii medici se prezintă și asistenți medicali care, fără doar și poate, sunt membrii importanți ai sistemului sanitar. Satu Mare furnizează, an de an, studenți excepționali facultăților de medicină, tocmai de aceea ar fi timpul ca să îi putem convinge pe acești tineri să se întoarcă acasă. Cea mai mare lipsă o constituie, la spitalul județean din Satu Mare, medicii care nu vorbesc limba maghiară. Datorită acestui fapt a fost invitat la eveniment Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Nagy Szabolcs, manager județean, responsabil cu situația spitalului județean, respectiv Marc Adrian, managerul Spitalului Județean de Urgență satu Mare. Este un lucru important ca fiecare primărie să urmărească dezvoltarea sistemului sanitar, printre invitați se află și Kereskényi Gábor, primarul municipiului Satu Mare, căci în municipiu funcționează instituțiile de bază ale sistemului.

În programul celei de-a 16-a ediții a Zilelor Maghiare Partium, sportul joacă un loc foarte important. A fost organizată cupa memorială Romász János, a avut loc prezentare de scrimă, iar în cursul zilei de joi, microbiștii au avut ocazia să se întâlnească și să diacute cu reprezentanți de seamă ai Clubului Sportiv Ferencváros, anume cu Telek András și Szenes Sándor.

DSC_7034

Seara a fost dedicată muzicii: în sala de aur al Palatului Episcopal Romano-Catolic, actorul Rappert-Vencz Gábor împreună cu Consonantia trio au prezentat opere semnate de Shakespeare și Handel, începând cu ora 19.00 a avut loc concertul lui Gergely Róbert în amintirea lui Szécsi Pál, ir începând cu ora 21.00, la scena Farmacenter din curtea Colegiului Teologic Reformat trupa Children of Distancea încins atmosfera, urmând ca, în încheierea serii, cei interesați, să continuie petrecerea la un afterparty cu Dj Budai la terasa Yoda Yoga.

DSC_7018

 

 

 

 





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts