More


    Localitatea Ianculeşti a îmbrăcat straie de sărbătoare

    =

    IMG_1634

    Localitatea Ianculeşti a îmbrăcat la acest sfârșit de săptămână straie de sărbătoare în cadrul celei de a XVIII-a ediții a Zilelor Ianculeștiului. Oficialităţile judeţene şi locale au participat în număr mare la manifestările moţilor din satul Ianculeşti, printre aceștia îi amintim pe primarul municipiului Carei Kovacs Eugen, senatorul PSD Les Gabriel, consilierii județeni Maxi Rodica și Ardelean Ciprian, directorul de cancelarie al prefectului Marinescu Cecilia, reprezentantul satului Ianculești în Consiliul Local Carei Oneț Ionuț, realizatorul emisiunii Politica Sătmăreană de la Nord Vest TV Govor Mircea precum și Dobra Mircea, preşedintele Asociaţiei Cultural-Patriotica Avram Iancu Satu Mare.

    IMG_1635

    Manifestările au debutat, ieri, cu un parastas de pomenire a eroului Avram Iancu la statuia acestuia din centrul satului.

    În cadrul cuvântării de la deschiderea oficială, primarul municipiului Carei, Kovacs Eugen, a salutat lumea prezentă și s-a arătat extrem de bucuros că a luat parte la cea de a XVIII-a ediție a Zilelor Ianculeștiului. Acesta a promis că în două luni vor fi finalizate două catarge pe care vor fi arborate tricolorul românesc lângă bustul lui Avram Iancu. Totodată, acesta i-a înștiințat pe cei prezenți că va finaliza capela din localitate, în viitorul apropiat toate străzile din Ianculești vor fi asfaltate și fosta școală va fi reabilitată și transformată într-un centru cultural. După deschiderea oficială a avut loc un mic concert al Coralei Armonica, unde s-au interpretat frumoase cântece patriotice. De la ora 17.00 a început programul mult așteptat de către toată lumea. Unul dintre artiştii care a evoluat pe scena de la Ianculeşti a fost renumita Sava Negrean-Brudaşcu. Artista a avut un program extrem de apreciat de public, versurile fiecărui cântec fiind fredonate de moți. An de an se păstrează tradiția și de fiecare dată se dorește aducerea marilor artiști iubiți de români. Anul viitor, la Ianculești se va organiza un festival al tuturor moților din județul Satu Mare. Se dorește ca evenimentul să fie legat cu Centenarul Marii Uniri de anul viitor.“Este o sărbătoare cu tradiție și foarte importantă.În primul rând că vin acasă mulți dintre fiii satului, moment de bucurie și de sărbătoare pentru toți moții din Ianculești și nu numai. Ne adunăm să ne bucurăm și să ne întâlnim măcar o dată pe an la momente festive și să ne aducem aminte de memoria lui Avram Iancu, care este o figură reprezentativă pentru toți românii’’ a declarat Ionuț Oneț, Reprezentantul satului Ianculești în Consiliul Local Carei. “Am venit la Ianculești cu mare drag, la fel ca în fiecare an. Mă bucur că se menține tradiția, felicit organizatorii, aici mă simt ca și acasă. În urmă cu două săptămâni am fost la Scărișoara, iar peste două săptămâni vom fi la Marna. Le doresc tuturor numai bine, trăiască Avram Iancu!’’ a spus Mircea Dobra, președintele Societății Cultural Patriotice Avram Iancu Satu Mare. Petrecerea s-a întins până târziu în noapte. Un public numeros a fost prezent la manifestările de la Ianculeşti, majoritatea fiind careieni care au savurat un autentic spectacol românesc.

    Raluca Jofi

    IMG_1637



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img