More


    Mii de vieți salvate de pompieri în acest an

    - Advertisement -

    ulici2

    Forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare au salvat, în primele șapte luni ale acestui an, peste 3.800 de vieți, potrivit bilanțului în perioada analizată, prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, de împuternicit prim-adjunct al inspectorului șef al ISU Satu Mare, lt. col. Aurel Ulici. De asemenea, pompierii au aplicat amenzi în cuantum total de aproape 120 de mii lei.

    Peste 5.300 de intervenții
    Conform celor prezentate în bilanț, în primele șapte luni ale acestui an pompierii sătmăreni au avut 5.352 de intervenții, cu 28,55% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea, 149 au fost incendii (+29,36%), 55 incendii de vegetație (+96,5%), 3.707 intervenții SMURD (+15,51%), precum și 41 de alte intervenții (+5,12%).

    În urma acestor intervenții, au fost salvate din incendiu 25 de persoane, în timp ce alte 3.788 de vieți au fost salvate de paramedicii SMURD și pompieri. Din păcate, 4 persoane au decedat în incendii.

    De asemenea, au mai fost salvate bunuri în valoare totală de 45 de milioane de lei, precum și viața a opt animale.

    În aceeași perioadă, au mai fost înregistrate, de asemenea, 10 alarme false, 85 de întoarceri de pe traseu și 203 deplasări fără intervenții.

    Amenzi serioase
    Demn de remarcat este și faptul că, în perioada ianuarie-iulie 2017, pompierii sătmăreni au aplicat 113 amenzi în cuantum total de 119.050 lei.

    Totodată, ISU Satu Mare a mai emis 184 de avize pentru securitatea la incendiu, precum și 65 de autorizații.

    Lt. col. Aurel Ulici a mai arătat că, în momentul de față, în județ, sunt 59 de clădiri în care se desfășoară cursuri școlare care nu au autorizație de securitate de incendiu. În total, în această situație sunt 87 de clădiri, dar 28 dintre acestea au aviz de securitate, din totalul celor 482 de corpuri de clădire de școală.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img