More

    Razie de amploare pe drumurile din Țara Oașului. Peste 20 de permise suspendate

    razie

    Douăzeci  de  poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier Satu Mare și din cadrul  Formațiunii Rutiere Negrești Oaș au desfășurat o acțiune în zona Oașului, începând de duminică ora 15.00 până luni ora 11.00,  pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, produse pe fondul consumului de alcool.

    Astfel, au fost aplicate 61 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste  31.000 lei.  Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce, 22  permise de conducere  pentru  abateri ca : conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului(20), depășirea limitei de viteză (1), neprezentarea la sediul Poliției în termenul legal pentru a anunța evenimentul rutier soldat cu pagube materiale și pentru întocmirea actelor de constatare(1).

    De asemenea, polițiștii rutieri au întocmit  15 dosare penale  pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și un dosar penal  pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drum public fără a poseda permis și conducea unui unui autovehicul sub influența alcoolului.

     Exemple de infracțiuni:

    Polițiștii rutieri au identificat pe raza localității Bixad, un bărbat de 50 ani, din localitate, care conducea un autoturism deși consumase băuturi alcoolice.  Fiind testat cu aparatul etilotest s-a constatat că  cel în cauză avea o alcoolemie de  0,76  mg/l alcool pur în aerul expirat;

    Tot pe raza localității Bixad, a fost identificat un bărbat de 67 de ani, din Bixad, care conducea un autoturism prin localitate, având o concentrație alcoolică de 0,69 mg/l.

    De asemenea, a fost identificat  un bărbat de 41 ani, din Racsa, care conducea un autoturism în Racșa, având la testarea cu aparatul etilotest o alcoolemie de  1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat;

    Poliţiştii  rutieri, au  oprit pentru control un  autoturism  care circula prin  localitatea Vama,  fiind  condus de un sătmărean de 34 ani.  Aceștia,  au constat că cel în cauză nu deținea  permis de conducere de nici o categorie. Fiind testat cu aparatul etilotest s-a constatat că  cel în cauză avea o alcoolemie de  0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat;

    Conducătorii auto în cauză au fost conduși la spital unde le-au fost prelevate mostre de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE