Show-uri incendiare la Ziua Cetății Ardud



ardud1

Orașul Ardud oferă an de an un eveniment din ce în ce mai calitativ cu ocazia Zilei Cetății Ardud. De la organizarea îmbunătățită, până la artiștii invitați “pe sprânceană” – organizatorii și-au canalizat eforturile și de această dată către realizarea unei manifestări care să îndeplinească exigențele cât mai multor cetățeni.

Un “mușuroi” de oameni
Fiind declarată zi liberă națională și aleasă cu siguranță neîntâmplător în consecință, la Ziua Cetății Ardud au fost prezenți foarte mulți oameni, de la localnici, la călători din județ, dar și din afara lui. Toți au avut posibilitatea să guste din bunătățile oferite de comercianți și să participe la niște spectacole artistice de excepție, începând de după-masă, până târziu în noapte, când totul s-a încheiat cu un foc de artificii frumos.

ardud

Artiști naționali  la Ardud
Organizatorii au încercat să îndeplinească așteptările cât mai multor cetățeni și probabil că au și reușit, întrucât au adus, pe scena de lângă Cetate, artiști numai unul și unul, din zone muzicale diferite. Astfel, Cătălin Crișan a avut o prestație remarcabilă și foarte apreciată mai ales de către generațiile mature, care au crescut ascultând muzica lui. Cei din generațiile mai tinere s-au bucurat de show-uri incendiare marca Liviu Teodorescu, Corina și Deepcentral. Aceștia au creat o atmosferă de-a dreptul electrizantă, așa încât nimeni nu a plecat dezamăgit de la concert, ci, dimpotrivă – cu multă energie pozitivă în plus.

Formațiile și artiștii județului  au strălucit
Toți cei care au urcat pe scenă și sunt “de-ai locului” au demonstrat talent fără limite. Oamenii îi cunosc, sunt obișnuiți cu stilul lor înalt calitativ și au interacționat extraordinar. Un astfel de exemplu este trupa XXL, care aproape literalmente a spart difuzoarele și a făcut o infuzie de energie și pasiune pură în rândul publicului prezent.

ardud2

Ziua Cetății Ardud a fost așadar un eveniment foarte reușit, la care oamenii au participat cu maximă bucurie, iar Primăria Ardud a făcut în așa fel încât totul să decurgă în condiții optime.

Rareș Jucan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts