Polițiștii sătmăreni au intervenit ieri, 29.08.2017, pentru soluționarea unor conflicte izbucnite în localitățile Vama și Borlești. În primul caz este vorba despre o tentativă de omor.
Astfel, la ora 22.15, prin apel 112 a fost reclamată o agresiune în localitatea Vama. La fața locului polițiștii Secției Rurale Negrești Oaș au stabilit că o femeie de 44 de ani din localitate, împreună cu fiul ei de 23 de ani, pe fondul unor conflicte mai vechi, au aplicat mai multe lovituri cu un corp contondent și cu un obiect ascuțit unui consătean de 53 de ani. Leziunile traumatice produse ar fi putut pune în primejdie viața victimei, fiind de altfel transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Împrejurările în care s-a produs incidentul sunt cercetate în cadrul dosarului penal constituit pentru vătămare corporală.
Și polițiștii Secției Rurale Valea Vinului au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit în jurul orei 18.30, în fața unui local din Borlești. În acest caz, polițiștii au constatat faptul că între doi consăteni a avut loc o ceartă spontană pe fondul consumului de alcool, iar unul dintre ei, de 37 de ani, l-a lovit pe celălalt, de 38 de ani, cu o bară metalică în zona spatelui, fiind transportat la spital pentru investigații medicale. Agresorul este cercetat pentru lovire sau alte violențe.