More


    Ziua Ambulanței, marcată cu fast la Satu Mare

    - Advertisement -

    Ziua Ambulanței a fost sărbătorită la Satu Mare printr-un eveniment grandios, cu porți deschise, o serie de oficialități prezente și demonstrații. Medici, asistenţi, ambulanţieri, reprezentanți ai autorităţilor locale şi judeţene au sărbătorit împreună împlinirea a 111 ani de funcţionare a serviciului de ambulanță. Evenimentul a început cu intonarea imnului ambulanței și apoi au urmat discursurile conducerii instituției și a oficialităților sătmărene.

    Ambulanță (1)

    ,,Este o zi cu multă emoție și pentru mine și pentru colegii mei. Vă iubesc mult și vă prețuiesc”, a spus managerul Serviciului de Ambulanță Județean, Gabriela Opriș.

    ,,Este o zi specială și pentru mine. Este ziua Ambulanței, este ziua dumneavoastră, este ziua salvatorilor. Ziua oamenilor care își dau toate priceperea și silința pentru a salva vieți. Vreau să vă mulțumesc, atât în numele meu, cât și în numele instituției, pentru munca pe care o prestați, pentru eforturile pe care le faceți, pentru ca finalitatea activității dumneavoastră să fie una pozitivă”, a declarat subprefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas.

    Totodată, viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, a spus următoarele: ,,Dumneavoastră, întreg acest serviciu, această instituție, sunteți o exprimare a voinței statului român de modernizare în toate domeniile”.

    Ambulanță (2)

    La manifestație au mai participat, printre alții prezenți, președintele Federației Ambulanței din România, Ghiță Chiș, managerul Serviciului de Ambulanță Cluj, Horea Simu, directorul medical al Ambulanței Timiș, Carmen Dehelean și medicul primar al Serviciului de Ambulanță Prahova, Horațiu Mândăianu.

    0

    După discursurile oficialilor, a urmat un moment care a constituit punctul de atracție al întregului eveniment. A fost organizată o simulare de accident în curtea Ambulanței, reprezentanții  Serviciului de Ambulanță Județean dorind astfel să demonstreze pentru cei prezenți care sunt câteva dintre modalitățile prin care se salvează nenumărate vieți în fiecare zi.

    Ambulanță (4)



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare