Accident grav lângă Satu Mare. Copil de 10 ani, rănit



accident-mortal

Un grav accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane, printre care și un copil de 10 ani, s-a podus azi noapte, în juru lrei 23.30, în localitatea Petin, de lângă Satu Mare.

Potrivit celor afirmate pentru GNV de locțiitorul purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Florentina Nagy, vinovat de producerea accidentului s-a afla un bărbat de 40 de ani, din Iași. Acesta, în timp ce se afla la volan, pe fondul altor preocupări decât condusul, a pierdut controlul asupra mașinii care s-a izbit de un alt autoturism parcat pe marginea drumului.

În urma impactului, a fost rănit un copil de 10 ani care se afla lângă mașina lovită, în afara părții carsoabile, dar și șoferul din mașina lovită. Ambele victime au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Este al treilea accident cu victime produs ieri în județul Satu Mare în urma cărora trei copii au fost grav răniți.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts