More


    Captură impresionantă la Petea. Peste 11.000 pachete cu țigări de contrabandă

    =

    Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea, au descoperit și confiscat, peste 11.000 pachete cu țigări de contrabandă, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere.

    În data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 23.00, s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățenii români K.V. și B.R., în vârstă de 37 respectiv 58 de ani, călătorind cu o autoutilitară marca Mercedes Benz, înmatriculată în România.

    Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanelor și bagajelor.

    Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un loc special amenajat între scaune și compartimentul marfă, cantitatea de 11.500 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

    Țigările, în valoare de peste 34.000 lei, au fost reținute în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

    De asemenea, cei doi cetățeni sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, la finalul cercetărilor urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img