S-a majorat plafonul ajutorului de încălzire!

S-a majorat plafonul ajutorului de încălzire!

Primăria Municipului Satu Mare prin Direcția de Asistență Socială anunță noile reglementări privind măsurile de protecție socială, respectiv a dreptului pentru ajutorul de încălzire. 

Astfel, conform noilor reglementări adoptate la nivel național , plafonul de acordare a fost majorat de la 750 lei / membru de familie, la 800 de lei / membru de familie, acesta reprezentând nivelul de venituripână la care gospodăriile au dreptul la ajutorpentru încâlzirea locuinței  cu gaze naturale, energie electrică sau lemne începând cu luna decembrie 2020.

Reamintimsătmărenilorcăpentrusubvenția la încălzire pe lunile ianuarie 2021 – martie 2021, se pot depune cereri în perioada4 -10 ianuarie 2021, la sediul D.A.S., Al. Ilișești nr.4.

Pentru obținerea acestor ajutoare, solicitanții se vor prezenta la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, cu o cerere însoțită de documentele justificative privind componența familiei, veniturile realizate și bunurile aflate în posesie. 

Pentru evitarea acordării de drepturi necuvenite, Direcția de Asistenţă Socială Satu Mare poate solicita informații de la instituțiile / autoritățile competente, pe bază de protocol. Orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia se comunică Direcției de Asistenţă Socială Satu Mare, în termen de 5 zile de la data modificării, prin depunerea uneinoi cereri şi declaraţii pe propria răspundere cu documentele justificative.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt
Anunt
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Anunt
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand