More


    Protocolul specific privind decesele pacienţilor cu coronavirus a fost schimbat

    =

    Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a semnat ordinul de schimbare a protocolului specific privind decesele pacienţilor infectaţi cu coronavirus. La cerere și cu acordul medicilor, este permis accesul în spitale clericilor și aparținătorilor.

    Ministerul Sănătății precizează că, potrivit noilor reglementări, familia/reprezentantul legal va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul în care se așază decedatul, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege.

    În privința pacienților infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală, pe perioada internării în unitatea sanitară, bolnavii pot beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, și cu acordul medicului curant.

    Medical staff wearing protective suits carry the coffin containing the body of Assunta Pastore, 87, after she passed away in her room at the Garden hotel in Laigueglia, northwest Italy, Liguria region, Sunday March 1, 2020. The woman, part of a group of elderly tourist from the Lombardia region, tested positive of the COVID-19. The hotel has been placed under quarantine as Italy continued to scramble Sunday to contain the spread of the corona virus. (AP Photo)

    În vederea asigurării protecției clericului și a pacientului, vizita poate avea loc în următoarele condiții:

    • un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată;
    • timpul alocat serviciului religios este de maximum 15 minute;
    • clericul poartă echipament complet individual de protecție asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;
    • clericul respectă toate măsurile sanitare care se impun;
    • se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte și după utilizare, cu acordul medicului curant;
    • nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.

    Totodată, protocolul prevede că pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală pot beneficia pe perioada internării în unitatea sanitară, la cerere, de vizita unui membru al familiei/reprezentantului legal, cu acordul medicului curant în aceleași condiții privind asigurarea protecției ca în cazul clericilor, cu mențiunea că în cazul acesta nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiți pacienții cu COVID-19.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img