More


    ”A fi instructor nu înseamna doar a informa ci și a forma”

    - Advertisement -

    Sebastian Irimuș din județul Satu Mare, în 37 ani, și-am descoperit această pasiune de la o vârstă fragedă si am știut din prima clipă că asta își dorește să devină, instructor auto. Acesta a avut amabilitatea să ofere un interviu în exclusivitate pentru cititorii Gazetei de Nord Vest.

     

    Ce presupune meseria de instructor auto?

    Am putea spune că este o meserie destul de frumoasă în care îți organizezi programul cum dorești, iar timpul trece repede. Pe de altă parte, mai presupune și multă răbdare, atenție și disciplină. Când spun disciplină mă refer la a fi punctual și organizat pentru a transmite mai departe calitățile acestea și cursanților. A fi instructor nu înseamna doar a informa ci și a forma.

     

    De cand activezi în acest domeniu?

    Sunt instructor auto de 4 ani, îmi place să conduc și am descoperit că îmi place să predau mai departe cunoștințele mele de șofat.

     

    Care a fost cea mai vârstnică persoană pe care aia vut-o la școală și cum a fost să lucezi cu ea?

    Cea mai vârstnică persoană a fost un domn de 68 de ani. S-a descurcat bine, a absolvit cu succes și mă bucur că am reușit să duc până la capăt această provocare. De-a lungul timpului am auzit mai multe mituri cum că cei tineri, dupa ce devin majori, sunt mai interesați să își ia carnetul, iar că cei mai în vârstă învață mai greu, dar din experiența mea, pot spune că nu contează deloc vârsta, însă pot fi oameni care conduc excelent, dar nu învață destul de bine partea teoretica sau invers.

     

    Ce parere ai despre tineri șoferi?

    Șoferii tineri au ceea mai bună coordonare și deprindere asupra însușirii de stăpânire a autoturismului , bineînțeles, oricine își dorește și este suficient de motivat și exersează poate obține permisul auto.

    Cum ți-a afectat pandemia afacerea ?

    Criza pandemică de anul acesta a venit pentru toată lumea cu provocari. În primul rand, pandemia a venit cu suspendarea activității pe perioada stării de urgență. Reluarea activității a presupus noi costuri și luarea măsurilor de siguranță privind termoscanarea la începerea orei de condus, purtatul măștii și dezinfectarea mașinii după fiecare cursant.

     

    De ce ai nevoie ca sa devii instructor auto?

    Trebuie în primul rând să fii absolvent de liceu, cu diplomă de bacalaureat sau absolvent al unei școli de maiștrii în specialitate auto. Cel care dorește să devină instructor auto trebuie să aibă vârsta de cel putin 25 de ani, să detina permisul auto de minim 5 ani, să nu aibă suspendat permisul în ultimi 5 ani pentru alcool, să nu fi avut anulat permisul în ultimi 5 ani și să fie apt medical si pshiologic. Să nu fi fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă pentru vreo infracțiune din urmatoarele categorii: circulația pe drumurile publice, omor, vătămare cauzătoare de moarte, vătămare corporală, tâlhărie, ultraj, luare sau dare de mită sau consum ilicit de droguri. Și nu în ultimul rând să fi urmat un curs de pregătire sau perfecționare profesională într-un centru de pregătire din domeniul transporturilor rutiere.

     

    Care a fost cea mai dificilă situație de care te-ai lovit în această profesie?

    Cea mai dificilă situație a fost ceea legată de pandemie. Am fost prima scoala din oraș care ne-am oprit odată cu declararea stări de urgență, gândindu-ne că închidem pentru două săptămâni după care vom putea să ne reluăm activitatea, dar din păcate starea de urgență s-a tot prelungit, nu știam nici noi cât va ține. Oamenii ne tot sunau pentru înscriere, neștiind nimic concret, tot ii amânam și am ținut-o tot așa până am aflat și noi ceva oficial.

     

    Care sunt cele mai mari satisfacții ale meseriei tale ?

    Satisfacția este pe măsură, odata ce elevul a reușit să dobândească permisul auto. Este o confirmare că tot efortul și munca depusă au fost eficiente.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img