More


    Istoricul comunității si a sinagogii evreiești din Carei

    =

    Primele familii de evrei au venit în Carei între anii 1720-1740, la chemarea lui Alexandru Károlyi. Aceștia s-au așezat în cartierul numit Pasajul Evreilor, numărul lor ridicându-se la mijlocul secolului al XIX-lea la circa 1500, iar până în anul 1940 la circa 3000.

    Construirea sinagogii de astăzi, a fost începută în anul 1866, iar comunitatea neologă a renovat-o şi a modificato în anul 1890. Comunitatea ortodoxă a construit în apropiere o altă sinagogă, una mult mai mică, care astăzi nu mai există. Sinagoga actuală are trei nave, fiind realizate în stil romantic, dar și maur.

    Nava centrală nu depășește cu mult în dimensiuni navele secundare. Fațada centrală și o parte a celor secundare formează o unitate, subliniată de poziționarea coloanelor decorate cu corole. Două dintre coloanele angajate de pe fațada navei principale, sunt mai înalte decât restul coloanelor, formează conturul unei rame, amintind de templul lui Solomon.

    Pe cornișă, există două pietre profilate, reprezentând tablele celor Zece Porunci. Fațadele sinagogii din orașul Carei, sunt prevăzute cu două șiruri de ferestre, despărțite de o cornișă mediană simplă. Deasupra ușii de la intrare, se găsește un triforiu cu geamuri rotunde și o rozasă. Închiderea faţadelor drepte, este decorată cu o cornişe arcuit, iar ferestrele de pe primele segmente ale faţadelor secundare, repetă forma de pe faţada principală, acestea fiind la o scară mult mai mică. Pe nivelul inferior se găsește uşa, ce asigură accesul în această sinagogă.

    Fațadele secundare sunt divizate cu ajutorul pilaştrilor, iar la nivelul corurilor, nava este luminată cu ferestre triple, având deasupra ferestrelor, friza este decorată cu motivul repetat al Stelei lui David, iar limita superioară este prevăzută cu cornişe sub forma unor arcade. În partea din spate a sinagogii, a fost realizată o absidă, ce adăposteşte nişa de păstrare a Torei, având în partea superioară o rozasă, iar fațada este încheiată cu un timpan.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img