
Etapa finală a sezonului 2021 în Campionatul Național de Drift, organizată în premieră pe circuitul MotorPark din Adâncata, a desemnat și numele celor doi campioni la categoriile Pro și Semi Pro. În ambele cazuri avem câte un nou nume, însă succesul lui Claudiu Adam de la Clasa Pro la numai 18 ani și două luni este un record la nivel european.
Un rezultat deosebit l-a reușit și Natalia Iocsak din Livada cea care la doar 18 ani a terminat pe poziția a 3-a la categoria semi-pro!
Altfel, pe o nouă mașină de concurs, o Toyota GT86 de 900 de cai putere, Adam a încheiat runda finală pe locul 3 după ce în battle-ul din semifinale o eroare l-a făcut să piardă în fața bulgarului Ivan Ivanov, campionul en-titre, care avea să câștige etapa. Pe locul secund s-a clasat ucraineanul Dmytro Zhaivoronok.
Clasarea pe podium pe Motorpark i-a asigurat însă lui Adam locul 1 la finalul actualei stagiuni, cu un total de 379 de puncte. Pe locul 2 se află Ivan Ivanov, cu 331 de puncte, în timp ce pe 3 la general s-a clasat in extremis Cătălin Trifan, cu 243 de puncte.
La Semi Pro, victoria din ultima etapă a fost obținută tot de un bulgar, Rumen Chanliev, debutant în campionatul intern. Acesta l-a învins în battle-ul final pe Gabi Imre jr (15 ani), în timp ce în finala mică, rolurile s-au inversat, cu românul Eduard Niță învingător în fața lui Dragomir Roglinov.
Succesul din finala mică i-a asigurat lui Eduard Niță și titlul de campion al categoriei Semi Pro, cu o diferență de numai două puncte în fața lui Imre jr. Pe 3 la clasă a încheiat Natalia Iocsak, legitimată la Minaur Baia Mare.
Un total de 52 de piloți din România, Bulgaria și Ucraina au concurat la ultima etapă a Campionatului Național de Drift organizată de RoDrift sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
