Din nefericire, criza refugiaților din Ucraina se adâncește. Cum bărbații până la 50 de ani nu pot părăsi Ucraina în mod legal, aceștia trec ilegal frontiera și cer statut de azilant. Între timp, peste 4000 de ucraineni, mai degrabă femei cu copii, au părăsit România prin vămile Petea și Urziceni.
Aproape o sută de cereri de azil
De la declanșarea crizei cauzate de războiul din Ucraina, în județul Satu Mare au fost înregistrate 96 de cereri de acordare a statutului de azilant în România. 77 dintre acestea au fost formulate de cetățeni ucraineni care au intrat în țara noastră prin PTF Halmeu, iar celelalte de către cei intrați pe la frontiera verde (două persoane prin zona de competență a SPF Negrești, iar restul prin cea a SPF Tarna Mare).
Astfel, în data de 05 martie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare, județul Satu Mare, au depistat, la aproximativ 1.000 de metri de linia de frontieră spre interiorul țării, pe direcția localității Tarna Mare, un grup de 12 cetățeni ucraineni, având vârste cuprinse între 26 și 55 de ani, care au trecut frontiera din Ucraina în România, pe frontiera verde.
În aceeași zi, în jurul orei 10.00, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași sector, județul Satu Mare, au depistat, la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră spre interiorul țării, doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 20, respectiv 32 de ani, care au trecut frontiera din Ucraina în România, pe frontiera verde.
Cu toții au solicitat o formă de protecție statului român, motiv pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.
În toate aceste cazuri au fost demarate procedurile specifice și informate autoritățile abilitate.
Județul Satu Mare, principalul punct de ieșire din țară a refugiaților ucraineni
În același timp, județul Satu Mare continuă să fie principalul punct de ieșire din țară a refugiaților din Ucraina. Doar la acest sfârșit de săptămână, prin vămile din județul Satu Mare (Petea și Urziceni) au ieșit din țară peste 8.500 de refugiați din Ucraina.
În data de 05.03.2022, în interval de 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei de pe raza județului Satu Mare, valorile de trafic au fost următoarele: prin PTF Halmeu au intrat în România 420 cetăţeni, din care 315 au fost cetățeni ucraineni (situația a fost aceeași cu ziua precedentă).
Prin PTF Petea, în același interval orar au ieșit din țara noastră 4.240 de persoane, din care 1.910 au fost cetățeni ucraineni, iar prin PTF Urziceni au ieșit din România 2.080 persoane, dintre care 1.110 au fost cetățeni din Ucraina. De la izbucnirea conflictului în țara vecină, prin punctele de trecere a frontierei Petea şi Urziceni au ieşit din ţara noastră 31.300 cetăţeni ucraineni.
Personalul din vămi,
suplimentat
„Menţionăm că a fost suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor de călătorie și se lucrează la capacitatea maxima a punctelor de trecere a frontierei.
De asemenea, au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate și s-a întărit cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun, în situații impuse, a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.