More


    Lucăceni, locul unde se simte și se trăiește românește. A fost întemeiat la inițiativa marelui patriot Vasile Lucaciu

    - Advertisement -

    Satul Lucăceni este situat la graniţa cu Ungaria, dinspre Carei către Berveni, dincolo de Cămin. Mai precis, localitatea ţine, administrativ vorbind, de comuna Berveni, punct feroviar de frontieră cu Ungaria.

    Puţină lume ştie însă că această localitate a fost întemeiată la iniţiativa lui Vasile Lucaciu, una dintre cele mai mari personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului Austro-Ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania.

    La 127 de kilometri de comuna Şişeşti, judeţul Maramureş, acolo unde Vasile Lucaciu a fost preot paroh se află satul Lucăceni. Primul grup de ţărani strămutaţi din Şişeşti a ajuns în această parte de ţară în anul 1924, numele noii localităţi constituind un omagiu pentru preotul doctor Vasile Lucaciu. Văzând gravele probleme de ordin social cu care se confruntau locuitorii localităţii Şişeşti, legate de lipsa acută de pământ, Vasile Lucaciu, în calitate de deputat a militat în Parlamentul României pentru grăbirea adoptării Legii Reformei Agrare, fapt împlinit la 20 iulie 1921. Această reformă stă la baza înfiinţării unei salbe de localităţi în partea de nord-vest a ţării, formate din români lipsiţi de pământ din zona Munţilor Apuseni şi Maramureş.

    Aşadar, unul dintre scopurile pentru care s-au înfiinţat aceste aşezări a fost împroprietărirea cu pământ, devenit rezervă de stat, şi care a aparţinut grofilor maghiari, care au optat pentru părăsirea României după Marea Unire din 1918. Înfiinţarea acestor aşezări de români, numite impropriu colonii, avea şi un scop naţional: refacerea elementului românesc puternic maghiarizat în zonă. Doctorul Vasile Lucaciu le-a propus locuitorilor Şişeştiului să participe la proiectul de împroprietărire în această parte de ţară, conform regulamentului de aplicare a Legii pentru Reforma Agrară în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, adoptat la 4 noiembrie 1921.

    Dacă în 1924 satul Lucăceni era compus din 176 capi de familie, crescând în mod permanent din punct de vedere demografic, în ziua de azi localitatea are peste 1.400 de locuitori. Din această comunitate au plecat un număr de 181 de tineri care au absolvit învăţământul superior. Dintre aceştia, trei sunt doctori în ştiinţe.

    Nicolae Ghișan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    Anunt mediu

    0

    Bogdaproste!

    0
    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare