Universitatea Craiova a câștigat duminică finala ediției inaugurale a Ligii de Tineret la fotbal masculin. Partida s-a jucat pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, craiovenii învingând în finală pe UTA Arad cu 3-1 (0-0).
De remarcat că sătmăreanul Darius Bota a fost căpitanul celor de la UTA Arad în finala jucată la Târgoviște.
Universitatea Craiova este prima câștigătoare din istoria acestei competiții. Pe lângă titlul de campioană la tineret, Universitatea va reprezenta România în viitorul sezon al UEFA Youth League.
Odată cu formarea Ligii de Tineret, câștigătorii au primit și un trofeu personalizat cu imaginea competiției.
Trofeul este transmisibil, iar fiecare echipă ce va câștiga competiția va primi câte o replică a acestuia.
În primul meci al zilei, FCSB a trecut în finala mică a Ligii de Tineret de Farul Constanța, scor 5-0.