More
    spot_img

    Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră

    Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un permis de conducere fals. Cel aflat la volanul autoturismului – un cetățean ucrainean în vârstă de 27 de ani – este cercetat penal.

    Miercuri, 07 iunie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 27 de ani, conducând un autoturism BMW X5 înmatriculat în Olanda. Polițiștii de frontieră care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat tânărului și permisul de conducere. La verificarea documentului, au constatat că permisul prezentat la control, cu însemnele autorităților din Ucraina, nu este un document autentic, pentru că nu îndeplinește condițiile de formă și de fond.

    În acest caz, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE