Claudiu Blaga, fostul elev și apoi coleg al regretatului antrenor de lupte greco-romane Tudor Barbul ne-a anunțat că s-au încheiat înscrierile pentru turneul de fotbal ce va fi organizat la Aliza . Un lucru îmbucurător, prietenii și colaboratorii nu l-au uitat pe omul de sport cu suflet mare, Tudor Barbul iar prezența la evenimentul de pe 5 august se anunță numeroasă.
Micuța localitate Aliza și baza sportivă lăsată moștenire de Tudor Barbul va găzdui nu doar turneul de fotbal ci și un cros olimpic.
Cupa reprezintă o tradiție locală de mulți ani, dar doar de doi ani a devenit și Memorialul Tudor Barbul, în memoria celui care a fost fiul satului și promotorul competiției de fotbal din Aliza.
S-au înscris în total 16 echipe: FC Mădăras, Sentierri, Vulturii, FC Beltiug, FC Moftin, Prietenii, FC Terebești, Faimoșii Terebești, FC Gelu, Kinder Gelu, Kinder Mădăras, Ciocanul, Johnny 14, Garajul Ardud, Avântul Ardudși Codreana Homoroade.
Se va mai organiza un cros cu sprijinul Academiei Olimpice Satu Mare, la inițiativa președintelui Contraș Alexandru. Toți doritorii sunt invitați să se înscrie și să ia startul la cros.
Așadar se anunță a fi o sărbătoare a sportului, pe 5 august, la Aliza. Cu lume multă și voie bună , așa cum și-ar fi dorit și maestrul Tudor Barbul…
Amintim că Tudor Barbul s-a stins din viață pe 19 martie 2021 la doar 59 de ani…Mai avea cu siguranță multe proiecte de finalizat în sportul sătmărean și mulți campioni de crescut…. Din păcate Dumnezeu l-a vrut mai devreme acolo SUS…