
Un nou drum expres va fi construit în zona municipiului și pe raza județului Satu Mare. În ședința de joi a Consiliului local Satu Mare, consilierii locali sătmăreni și-audat girul pentru începerea lucrărilor. Tot cu aceeași ocazie au făcut făcute o serie de rectificări bugetare, iar consilierii locali și-au dat acordul pentru debirocratizare.
Drumul expres Satu Mare – Baia Mare
Unul dintre proiectele importante aprobate de consilierii locali sătmăreni în ședința de luni a fost cel privind aprobarea afectării domeniului public și privat al municipiului Satu Mare de realizarea obiectivului ,, Drum Expres Petea – Satu Mare – Baia Mare, Sector Satu Mare – Baia Mare’’, iniiat de viceprimarul PSD, Cristina Tămășan Ilieș.
Prin adresa înaintată de societatea Drum Pod Invest S.R.L, înregistrată la Primăria municipiului Satu Mare sub nr.33428 din 23.11.2022, aceasta solicită inițierea unei Hotărâri a Consiliului Local Satu Mare privind afectarea domeniului public și privat al municipiului Satu Mare, necesară în procesul de autorizare a proiectului „ Drum Expres Petea – Satu Mare – Baia Mare, Sector Satu Mare – Baia Mare ’’, realizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.
Pe teritoriul județului Satu Mare, traseul Drumului Expres traversează U.A.T. municipiul Satu Mare, preponderent pe terenuri agricole în extravilan, canale de desecare, drumuri de exploatare, Varianta de Ocolire a municipiului Satu Mare, o zonă de protecție hidrogeologică a fronturilor de captare puțuri apă, zona de protecție aeronautică-suprafață de decolare, sit arheologic și o zonă industrială, locațiile și traseul fiind conform Certificatului de urbanism cu nr.6 din 03.05.2023, eliberat de Consiliul Județean Satu Mare.
Luând în considerare faptul că, construirea Drumului Expres Petea – Satu Mare – Baia Mare, Sector Satu Mare – Baia Mare reprezintă conectivitatea celor doi mari poli de dezvoltare din cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest, respectiv municipiile Satu Mare și Baia Mare, se impune aprobarea afectării domeniului public și privat al municipiului Satu Mare, de obiectivul de investiție mai sus menționat, vând în vedere considerentele ce preced, înaintăm Consiliului Local al municipiului Satu Mare proiectul de hotărâre cu propunere de aprobare”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de consilierii sătmăreni.
Municipiul Satu Mare, partener în debirocratizare
De asemenea, consilierii locali sătmăreni au aprobat și proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii Acordului de Parteneriat în vederea realizării proiectului ”Realizarea, implementarea, utilizarea și administrarea sistemelor informatice de înaltă performanță, la nivelul județului Satu Mare, dezvoltate și găzduite prin sistemul Cloud Regional Nord-Vest”.
UAT Judeţul Satu Mare intenţionează depunerea proiectului “ Realizarea, implementarea, utilizarea și administrarea sistemelor informatice de înaltă performanță, la nivelul județului Satu Mare, dezvoltate și găzduite prin sistemul Cloud Regional Nord-Vest” cu finanţare din fonduri externe nerambursabile prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, în baza unui acord de parteneriat cu municipiul reşedinţă de judeţ şi celelalte 64 unităţi administrativ teritoriale de pe raza judeţului Satu Mare. Proiectul vizează implementarea, adaptarea pentru utilizator şi administrarea sistemelor informatice de înaltă performanţă dezvoltate şi găzduite prin sistemul Cloud Regiunea Nord-Vest, care oferă cadrul necesar pentru interoperabilitatea bazelor de date ale administraţiilor publice locale.
Obiectul acordului de parteneriat îl constituie crearea cadrului de colaborare între parteneri, în vederea prestării etapizate a următoarelor activități:
Etapa I: – evaluarea cerințelor operaționale ale autorităților publice locale din județul Satu Mare în vederea dimensionării și proiectării infrastructurii Cloud-ului Regional Nord-Vest și maparea fluxurilor acestora.
Etapa II: – ulterior finalizării etapei I, pregătirea şi depunerea de către Liderul prezentului parteneriat a unei cereri de finanțare, în cadrul PR N-V 2021-2027 pentru implementarea, adaptarea pentru utilizator și administrarea sistemelor informatice de înaltă performanță dezvoltate și găzduite prin sistemul Cloud Regiunea Nord-Vest, sistemele de software de e-guvernare, care au ca scop digitalizarea și optimizarea sistemelor de funcționare a administrațiilor publice locale, care oferă cadrul necesar pentru interoperabilitatea bazelor de date ale administrației publice, pentru facilitarea relaționării cetățenilor cu autoritățile publice locale.
Acordul de Parteneriat intră în vigoare la data semnării de către părţi şi este valabil până la expirarea perioadei de valabilitate a contractului de finanțare al proiectului “Realizarea, implementarea, utilizarea și administrarea sistemelor informatice de înaltă performanță, la nivelul județului Satu Mare, dezvoltate și găzduite prin sistemul Cloud Regiunea Nord-Vest”, care va face obiectul cererii de finanțare depuse de către parteneri.
Rectificări bugetare pe bandă rulantă
Tot în ședința de joi, consilierii locali sătmăreni au aprobat și o serie de rectificări bugetare.
Astfel, votat proiectul privind aprobarea majorării și utilizării fondului de rezervă bugetară constituit în Bugetul local de venituri şi cheltuieli al Municipiului Satu Mare, pe anul 2023, cel privind aprobarea execuţiei Bugetului general al Municipiului Satu Mare, la Trim. II 2023, dar și proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului local de venituri şi cheltuieli al Municipiului Satu Mare, pe anul 2023.
De asemenea, a mai fost aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiilor publice, finanţate integral sau parţial din venituri proprii, subordonate Consiliului Local Satu Mare, pe anul 2023, dar și proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri şi cheltuieli al Transurban S.A. Satu Mare, pe anul 2023.
Florin Dura