More

    Slujbă arhierească și sfințire de casă parohială la Botiz

    Duminică, 23 iulie 2023, a 7-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Botiz, județul Satu Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

    A fost o zi deosebită pentru toți creștinii din Botiz, nu doar pentru cei ortodocși. La slujbă și la sfințire au fost de altfel invitați și reprezentanții comunităților greco-catolice, romano-catolice și reformate din localitate.

    De altfel Preafericitul Episcop Iustin a remarcat atmosfera de bună înțelegere între credincioșii din Botiz indiferent de confesiune și i-a îndemnat să continue să dezvolte comunitatea în pace și prietenie.

    Alături de enoriași, la slujbă au participat președintele organizației județene PSD Satu Mare – Mircea Govor, președintele organizației municipale  PSD Satu Mare, prefectul județului – Radu Roca, purtătorul de cuvânt a PSD Satu Mare – Ciprian Ardelean, președintele org. jud. OFSD Satu Mare – Mariana Sălăgean, președintele org. jud. OPSD Satu Mare – Eugenia Sabău, coordonatorul județean în relația cu diaspora PSD Satu Mare –  Raul Băbțan, președintele OPSD mun. Satu Mare – Eugenia Ardelean, vicepreședinții org. mun. PSD Satu Mare – Adela Stănean, Claudiu Ținca, Ionuț Bujor, Radu Poias, președintele org. mun. TSD Satu Mare – Sorin Stănean și inspectorul școlar – Maria Ardelean alături de colegi social-democrați din cadrul organizației municipale.

    După slujba arhierească a avut loc și sfințirea noii case parohiale din Botiz. În calitate de fiu al satului, prefectul Radu Roca i-a felicitat atât pe preotul paroh Marian Miclăuș, cât și pe botizeni pentru eforturile depuse și pentru lucrările deosebite realizate la biserică și la casa parohială.

    ” Este un moment deosebit și pentru mine ca fiu al satului. Mereu vin cu drag și cu plăcere la Botiz și voi face tot ce mi stă în putință să ajut această comunitate. Felicitări părintelui paroh Marian Miclăuș și tuturor botizenilor pentru această zi deosebită plină de dar și har!”- prefect Radu Roca.

    Moment surpriză la slujbă

    În timpul slujbei de la Botiz, Preafericitul Episcop Iustin a ținut să-i facă o surpriză teologului Florian Vois. Acesta a terminat anul doi la Teologie Pastorală și a fost hirotesit ca citeț.

    ”Fiul meu, Florian a fost hirotesit citeț în Biserica din comuna noastră Botiz, biserica în care a crescut și slujit încă din copilărie, prin punerea mâinilor Preasfințitului Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului.Vrednic este!Mulțumim pentru dar, Preasfinția Voastră!

    Iar fiului meu îi doresc că Bunul Dumnezeu să-l ocrotească și de acum înainte și sa-l îndrume spre tot lucrul bun și folositor.”  A fost mesajul emoționant al mamei lui Florian.

    De altfel Florian ar dori să continue în mediul academic și să studieze muzica bizantină și apoi facă doctotatul și să devină  profesor universitar.Mult succes. Cu siguranță că slujba de duminică va fi și pentru el una de neuitat!

    Sinaxar 23 iulie | Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Foca

    Sfântul Mucenic Foca este unul din cei patru Foca pomeniţi de sinaxar. El a trăit în Sinope, în zilele împăratului Traian, strălucind cu toate faptele bune şi cu petrecere neprihănită.

    Atunci când a fost adus înaintea eparhului African şi întrebat de acesta dacă este creştin, el a mărturisit cu îndrăzneală credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Atunci, eparhul African, hulind pe Hristos şi chinuindu-l pe Sfântul Foca, s-a făcut cutremur mare şi fără de veste căzând el împreună cu slujitorii lui, au rămas fără suflare. Văzând femeia eparhului această minune, s-a înfricoşatşi s-a rugat sfântului, care l-a înviat pe African. După aceea, l-au dus la împăratul Traian şi, mărturisind Sfântul Foca pe Hristos, a fost spânzurat şi strujit, iar apoi băgat în var. Fiind pus într-o baie foarte fierbinte, mucenicul s-a rugat Domnului, apoi şi-a dat sufletul în mâinile Sale.

    Moaștele Sfântului Mucenic Foca au fost mutate din Sinope (unde el fusese episcop) la Constantinopol, în ziua de 23 iulie 403 sau 404.

    Tot duminică  Biserica Ortodoxă i-a pomenit pe Sfântul Mucenic Apolinarie, Episcopul Ravenei, şi pe Sfinţii Mucenici Vitalie şi Valeria.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE