Frații Istvan și Szabolcs Kovacs, delegați în Cupele Europene!

0
1290

Patru brigăzi românești de arbitri vor conduce meciuri din preliminariile cupelor europene în săptămâna 07-13 august. Iar printre ei se află și frații Istvan și Szabolcs Kovacs.
Dacă pentru Istvan e deja o obișnuință să-l vedem delegat la cele mai echilibrate meciuri din cupele europene în schimb pentru Szabolcs e o delegare în premieră.
Careianul Istvan Kovacs a fost delegat la Panathinaikos – Marseille, din Champions league.
Asistenții lui Kovacs vor fi Ovidiu Artene și Vasile Marinescu, în timp ce rezerva lui este Marcel Bîrstan. Meciul tur, de la Atena, are loc pe 9 august.
Interesant e că avem 4 brigăzi românești de arbitri în cupele europene la meciurile din această săptămână.
Tot în preliminariile Champions League va arbitra și Radu Petrescu. El va fi la centru la PSV – Sturm Graz, partidă care se va disputa pe 8 august. Petrescu va fi ajutat de Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu, iar al patrulea oficial va fi Iulian Dima.
Horațiu Feșnic va conduce și el un meci din cupele europene, însă în preliminariile Europa League. Va fi al centru la Astana – Ludogorets, partidă care se va disputa pe 8 august. Asitenții lui Feșnic sunt Valentin Avram și Alexandru Cerei, în timp ce rezervă va fi careianul Szabolcs Kovacs.
Avem un arbitru român și în preliminariile Conference League, pe Andrei Chivulete, care va fi „central” la Rosenborg – Hearts. El va fi ajutat de Sebastian Gheorghe și Andrei Constantinescu, al patrulea oficial fiind Sebastian Colțescu.
Cum a ajuns Szabolcs Kovacs să fie delegat în Cupele Europene chiar dacă nu e pe lista UEFA a arbitrilor din România. Răspunsul e unul simplu… centralul își alege rezerva! Iar arbitrul de rezervă obligatoriu trebuie să fie din lotul primei ligi dar nu neapărat să fie și pe lista UEFA.