Mani Gyenes pierde prima poziție la clasa Malle Moto

0
450

Joi , 16 ianuarie 2025 a avut loc etapa a 11-a a Raliului Dakar 2025. Concurenții au avut de parcurs o buclă în Empty Quarter (deșertul Rub’ al Khali) cu pornire și sosire în Shubaytah (507 kilometri, dintre care 275 de kilometri de probă specială).

În categoria Malle Moto (fără echipă de asistență tehnică), Emanuel Gyenes – Mani obține un nou podium de etapă (locul al treilea), însă pierde peste 6 minute față de Benjamin Melot (câștigătorul probei) și astfel trece pe locul secund în clasamentul general provizoriu al categoriei.

Clasamentul provizoriu Dakar 2025 după etapa a 11-a în categoria Malle Moto:
1.Benjamin Melot
2. Emanuel Gyenes; + 1 min
3.Jaromir Romancik; +o oră și 25 min
4.Jerome Martiny; +o oră și 49 min
5. Mike Wiedemann; + 4 ore și 17 mn
La categoria Moto (general), Mani Gyenes ocupă locul al 21-lea. Top trei în această categorie sunt: Daniel Sanders (Red Bull KTM Factory Racing), Tosha Schareina (Monster Energy Honda; +9 min) și Adrien van Beveren (Monster Energy Honda; +15 min și 50 sec).
În clasa Auto, cel mai bun timp cronometrat la finalul etapei l-a avut echipajul format din Mattias Ekström – Emil Bergkvist (Ford M-Sport).
Pe locul secund a terminat echipajul Dacia Sandriders format din Nasser Al-Attiyah – Edouard Boulanger, cu o întârziere de 41 de secunde. În aceste condiții, echipajul Dacia Sandriders își păstrează locul al patrulea în clasamentul general provizoriu, însă pierde timp față de Mattias Ekström, ocupantul ultimei poziții pe podium.
Podiumul etapei a 11-a a fost închis de Yazeed Al Rajhi – Timo Gottschalk (Overdrive Racing; Toyota Hilux).
Al doilea echipaj Dacia Sandriders, cel format din Cristina Gutiérrez și Pablo Moreno nu a forțat în etapa a 11-a și a încheiat proba cronometrată cu o întârziere de 48 minute și 55 de secunde.
Totodată, în clasa Auto are loc o nouă schimbare de lider în clasamentul general provizoriu. Yazeed Al Rajhi e noul lider.

Clasamentul provizoriu Dakar 2025 după etapa a 11-a în categoria Auto:
1.Yazeed Al Rajhi – Timo Gottschalk (Overdrive Racing);
2.Henk Lategan – Brett Cummings (Toyota Gazoo Racing); +6 min și 11 sec
3. Mattias Ekström – Emil Bergkvist (Ford M-Sport); +22 min și 34 sec
4. Nasser Al-Attiyah – Edouard Boulanger (Dacia Sandriders); +25 min și 50 sec
Ultima etapă a Raliului Dakar 2025 este programată în 17 ianuarie. Concurenții vor parcurge o buclă în Empty Quarter cu pornire și sosire în Shubaytah (131 de kilometri, dintre care 61 de kilometri de probă specială).

Dakar Rally 2025