More

    Tineri, în acțiune pentru promovarea egalității de gen

    În societatea nostră în care accesul la educație, stabilitatea economică și șansele egale sunt încă provocări pentru mulți tineri, proiectul „Redefinind viitorul: tineri mobilizați pentru egalitate de gen și empowerment” vine cu o soluție inovatoare.

    Implementat de Asociația Stea în parteneriat cu Action Education, acest proiect își propune să stimuleze implicarea activă și să consolideze încrederea tinerilor, cu un accent deosebit pe sprijinirea fetelor.
    Derulat în perioada 1 septembrie 2024 – 31 mai 2025, proiectul este cofinanțat de Ambasada Franței și Institutul Francez din România, fiind selectat în cadrul concursului de proiecte „Sprijin pentru inițiativele civice ale tinerilor”. Activitățile sale sunt concepute pentru a promova empowermentul tinerilor și pentru a dezvolta competențele participanților în domenii esențiale, oferindu-le instrumente prin care să își facă vocea auzită.

    12 tineri dornici să-și facă vocea auzită pentru promovarea valorilor incluziunii și egalătății de gen
    În prima parte a proiectului, echipa Asociației Stea în colaborare cu 3 instituții de învățământ din municipiul Satu Mare: Colegiul Național „Mihai Eminescu”; Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” și Colegiul Tehnic „Unio – Traian Vuia” Satu Mare, a organizat o serie de activități de informare și selecție la care au participat peste 150 de liceeni.

    La finalul activităților de informare, dintre cei care și-au manifestat dorința de a se înscrie în acest proiect, au fost selectați 12 tineri voluntari dintre care 6 tineri din comunitatea defavorizată din cartierul Sătmărel, care în următoarele luni au oportunitatea de a construi și realiza împreună, cu sprijinul profesioniștilor, unui material video de advocacy pe tema egalității de gen.

    De la idee la acțiune: parcursul tinerilor în proiect

    În etapele următoare ale proiectului, cei 12 tineri selectați au participat timp de trei luni la o serie de activități menite să le dezvolte abilități și să îi pregătească pentru a crea un proiect video dedicat promovării unor valori esențiale precum egalitatea de gen, participarea activă și responsabilizarea tinerilor.

    Procesul a început cu un weekend de formare organizat la Valea Măriei în octombrie 2024, unde tinerii, alături de trei membri ai echipei Asociației Stea, au pus bazele proiectului cultural și de advocacy. Prin metode interactive de coaching și animație, au explorat teme cheie precum egalitatea de gen și implicarea civică, iar prin dezbateri și reflecții au contribuit la definirea indicatorilor care măsoară gradul lor de împuternicire, folosind metodologia construită împreună cu Action Education.

    După această etapă inițială, tinerii au continuat să lucreze la proiect în cadrul întâlnirilor regulate desfășurate la centrul de zi al Asociației Stea. În cadrul acestor sesiuni, un renumit actor din Satu Mare, Erdos Carol, i-a ghidat prin exerciții de dicție și exprimare, ajutându-i să-și dezvolte încrederea și claritatea în comunicare.

    În paralel, Ceuca Rareș, profesionist în domeniul audiovizualului, le-a oferit îndrumare tehnică în procesul de creare a conținutului video, sprijinindu-i să definească și să aleagă cele mai potrivite forme de transmitere a mesajelor-cheie.

    Echipa Asociației Stea sprijină tinerii să se exprime liber și creativ, oferindu-le un cadru adecvat pentru a-și pune în practică ideile și viziunea. De la pregătirea inițială a materialului până la procesul de editare, tinerii sunt rimplicați în fiecare etapă, având astfel ocazia de a învăța atât tehnici de producție, cât și cum să comunice eficient mesajele pentru a ajunge la publicul-țintă.

    Etaple următoare: tinerii devin ambasadori ai schimbării
    În perioada următoare, doi dintre tinerii sătmăreni implicați în proiect vor reprezenta echipa și rezultatele muncii lor la București, pe 13 februarie, în cadrul sesiunii plenare de deschidere a Forumului Inițiativelor Tinerilor 2025. Ajuns la cea de-a 6-a ediție, acest prestigios eveniment organizat de Institutul Francez din România oferă un cadru de dialog și reflecție asupra implicării tinerilor în societate.
    Totodată, între 10 februarie și 10 martie 2025, tinerii vor organiza la Satu Mare trei evenimente menite să amplifice impactul proiectului. Pe lângă prezentarea videoclipului realizat, aceștia vor facilita dezbateri și activități interactive, creând un spațiu de reflecție și dialog pentru alți tineri. Prin aceste inițiative, participanții vor fi încurajați să își exprime opiniile, să conștientizeze importanța egalității de gen și să descopere modalități concrete prin care pot deveni agenți ai schimbării în propriile comunități.

    Proiectul este cofinanțat de Ambasada Franței și Institutul Francez din Romania și se desfășoară în perioada 01.09.2024 – 31.05.2025.
    Informații suplimentare se pot obține:
    Persoană de contact: Cristina Bala Funcția: Director executiv
    Tel: 0261-884-330 Emai: cristina.bala@asociatiasteasm.ro

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE